Am fost la Starbucks în Craiova ca să văd cum e

De când eram o adolescentă caucaziană de 13 ani care nu știe numerele pare, mi-am dorit să merg la Starbucks. Gluma asta nu este la fel de amuzantă în română. Anyways, după ani de așteptări, am avut ocazia să ajung și eu, într-un final, la Starbucks, ba chiar la mine în oraș.

Aflasem de Starbucks de la vloggerii americani, de mult, de când obișnuiam eu să stau ore în șir pe YouTube. Și dintr-un motiv sau altul, în subconștientul meu a rămas ideea asta că aș vrea să am și eu la mine în sat aici, un Starbucks. Pentru că oamenii aia au reușit cumva să facă cumpăratul unei cafele să pâră o experiență inedită.

Și anii au trecut, și eu tot n-am fost la Starbucks. Nu că nu aș fi avut ocazia. Că pe la București am înțeles că sunt mai multe, și am fost de câteva ori pe acolo. Dar pur și simplu, nu am ajuns pe acolo. Dar din fericire pentru mine, s-a deschis și la noi în Craiova , Starbucks Mercur Center, care întâmplator este la Mercur.

Și desigur că am fost și eu la deschidere. Pentru că m-au invitat oamenii aia drăguți. Și nu, nu am fost acolo doar pentru că toată lumea a fost acolo. Îmi doream să merg dinainte să fie mainstream. Și nu, nu sunt hipster, contrar opiniei publice. Jeesh, nu mai judecați atât.

Pot să mă laud că am fost printre primii clienți. Am participat la tăierea panglicii și la o mică „degustare” cafea. Am aflat și puțină istorie din spatele cafenelei. A fost frumos. Asta până la 9 când era deschiderea oficială și a început avalanșa de minoare prepubertare și hipsteri. Nu că aș avea ceva cu hipsterii. Dar pot spune că am auzit câteva discuții destul de dubioase pe la mesele de lângă. Și mi-am dat câteva palme. Știu că nu-i frumos să tragi cu urechea, dar nu ai cum să nu… Anyways.

Și desigur că mi-am luat și un Pumpkin Spice Latte, care știam că e cea mai „celebră” chestie din meniul lor. Acum, puțină informație relevantă despre mine: eu beau cafea tare, lungă și neagră (cam așa îi plăcea și fostei mele prietene, dar nu cafeaua). Fără lapte, fără zahăr. Comparativ cu ce beau eu zi de zi, latte-ul ăla era… mult prea dulce. Nu zic că nu era bun, era chiar foarte aromat și avea un gust incredibil. Dar mi-a luat aproape o oră să-l termin, în tocmai pentru că nu-s obișnuit cu chestii foarte dulci.

Per total a fost o experiență plăcută, la Starbucks. Mi-am făcut damblaua. O să renunț la cafeaua mea la ibric de acum încolo pentru cea de la Starbucks? Nu. Dar o să mă duc pe acolo în mod regulat, în pauzele de la lucru? Also nu. Dar probabil o să mă duc din când în când. Pare un loc bun pentru întâlniri. Și pare un loc bun de „cunoscut” minoare. Probabil o să mă duc acolo, în scopuri științifice, să fac research pentru un articol despre obiceiurile adolescentelor caucaziene contemporane.

Anyways, thanks Starbucks!

P.S. Scriu și despre chestii mai relevante și mai serioase. Aruncă un ochi pe blog 🙂