Vă povesteam săptămâna trecută despre cum m-am plimbat cu bicicleta electrică prin Mehedinți, în cadrul proiectului Aventura Comună pe Cărările Montane. Mai exact cum am fost pe la Isverna și am vizitat podul lui Dumnezeu și Câmpul de Lapiezuri, dacă nu ai văzut articolul, ar trebui, am făcut niște poze super blanao. Partea a 2-a din Aventura comună pe cărările montane, ne duce la plimbare cu bicicletele electrice din Svinița pană în Ebenthal și înapoi. Adică undeva pe Clisura Dunării, pe unde am regăsit niște peisaje absolut minunate. Și pe astea le-am surprins în poze, o să las câteva mai jos.

Aventura comună pe cărările montane și Clisura Dunării
Peisaj de pe Clisura Dunării

Despre proiectul “Aventura comună pe cărările montane”

Am scris deja în articolul precedent despre acest proiect, o să mă citez pe mine însumi:

Aventura comună pe cărările montane – aşa se cheamă proiectul trasfrontalier Romania-Bulgaria prin care sunt promovate cărările montane și explorarea lor pe biciclete electrice. Trasee de bicicleta din Vidin și Montana, Bulgaria, și din județul Mehedinți, România. Deși nu am putut să particip la partea proiectului de dincolo de Dunăre, am venit cu mare drag la Isverna, și mai apoi la Svinița.

Bicicletele din cadrul proiectului sunt electrice. Nu în totalitate, cum ar crede unii. Tu dai din pedale normal, doar că ai la dispoziție și un motor electric pe care îl poți porni când ai nevoie de un imbold.

Dacă vreți să descoperiți și voi traseele de care ne-am bucurat noi, intrați pe site-ul oficial JAMP (Joint Adventure on Mountain Paths) unde puteți găsi mai multe informații. Sau descărcați aplicația aferentă.

Tot eu, articolul precedent de aici
Aventura comună pe cărările montane - Bărbos cu bicicleta electrică din dotare, 2 Noiembrie 2019, color
Aventura comună pe cărările montane – Bărbos cu bicicleta electrică din dotare, 2 Noiembrie 2019, color

Și de data asta am fost cam în aceiași situație, pentru că job nu am putut pleca cu ceilalți participanți, am ajuns tot vineri seară, târziu, împreună cu alți 2 blogolteni care la fel ca și mine lucrau pe zi. Și pentru că am plecat pe la 9 din Craiova, am ajuns în Svinița pe la 12 noaptea. Întâmplarea face că ceilalți, care erau cazați la Agropensiunea Greben, undeva în afara Sviniței, o puseseră de un chef și erau prinși în distracție. Ne-a luat vreo 5 minute să reușim să le atragem atenția și să ne lase și pe noi înăuntru.

În afară de asta, alt dezavantaj a fost lipsa totală de semnal pe orice telefon. Am stat 2 zile fără internet. Nu am putut pune un story pe Insta măcar. Dar într-un fel e bine, că ne-am putut bucura de natură pe deplin. Cum vă ziceam, sunt niște peisaje absolut minunate în zonă. Spre exemplu, dimineața când m-am trezit, asta era priveliștea de pe balconul Agropensiunea Greben.

De pe balconul de la Agropensiunea Greben
De pe balconul de la Agropensiunea Greben

Cu bicicleta electrică din Svinița până în Eibenthal

Traseul nostru de data această a fost ceva mai lung. După calculele mele, am făcut vreo 42 de kilometri. Majoritatea pe drum asfaltat, dar am avut și o urcare pe munte parcă destul de grea. Poate și din cauza vremii, care nu a mai fost de partea noastră că data trecută. A fost vânt și chiar precipitații ușoare la un moment dat.

Am plecat dis de dimineața spre Căminul Cultural din Svinița, unde erau depozitate cele 50 de biciclete electrice pe care urmă să le folosim. Sunt aceleași biciclete achiziționate cu fonduri europene cu care ne-am plimbat și pe la Isverna. Cele 50 de biciclete din cadrul proiectului “Aventura comună pe cărările montane” care au fost achiziționate pentru județul Mehedinți, din totalul de 150 de biciclete electrice.

Am fost pe faza si mi-am luat o bicicleta incarcata. Nu toti au fost atenti si unii au prins cu baterii pe jumate. De acolo am pornit spre aventura, pe drumul de pe malul Dunarii. Acelasi drum pe care venisem noaptea, dar fiind intuneric nu observasem cat de fabuloase sunt privelistile. Prima noastra oprire a fost la Cetatea Tricule, unde am aflat putin despre istoria zonei.

Aventura comună pe cărările montane - Cetatea Tricule
Cetatea Tricule

Apoi am continuat pe drumul asfaltat, încă câțiva kilometri. Ne-am oprit iar, într-o zonă cu mai mult spațiu liber lângă drum, unde am putut “parca” toți. Aici a dat simțul artistic în noi și ne-am apucat să facem poze. La peisaj, la biciclete, selfie-uri etc.

 Daniela făcându-și poză la bicicletă
Daniela făcându-și poză la bicicletă

Vedeți poza de mai sus? Aproape că m-a costat bicicleta electrică. Adică bateria de la ea. Cum așa, vă întrebați? Păi am lăsat-o nesupravegheată, deși știam care este, m-am îndepărtat că să fac poze oamenilor drăguți de pe acolo. Și când m-am întors, bicicleta mea dispăruse. Am luat-o pe singura rămasă după ce au plecat restul, însă nu avea decât 2 linii de baterie. Din fericire, la următorul popas, hoțul s-a dat de gol. Era chiar fratele Sora. Și pentru că suntem prieteni, am rezolvat amiabil, și mi-am recuperat bicicleta cu baterie aproape full.

O altă cetate căreia nu i-am reținut numele și nici nu apare pe hartă :(
O altă cetate căreia nu i-am reținut numele și nici nu apare pe hartă 🙁

Aici am făcut următorul popas. Din nefericire nu am reținut cum se numește locația. Dacă cineva știe, este rugat să mă anunțe. Dau fundă :*

De aici, am intrat pe drumul forestier, în urcare, câțiva kilometri buni. Am noroc că mi-am recuperat bicicleta, a fost destul de greu urcatul. Am ținut bicicleta doar pe prima treaptă electrică ce-i drept, că nu știam cât ține drumul și nu voiam să rămân fără baterie în vârful mini-muntelui.

Roci, cu peisaj de toamnă
Roci, cu peisaj de toamnă

Înainte să ziceți ceva, toate pozele de data asta le-am făcut cu telefonul. Îmi era greu să scot camera de fiecare dată și am zis că e okay și așa. Oricum Huawei P20 Pro scoate niște poze destul de bune.

Aventura comună pe cărările montane - Drum de munte
Aventura comună pe cărările montane – Drum de munte

Deoarece drumul a fost cam greu, ne-am îndepărtat unii de alții. Cu toate astea, am reușit să ne regrupăm la reintrarea pe asfalt, undeva pe-un deal în apropiere de Eibenthal, unde am surprins încă un peisaj foarte impresionant.

Pe deal langă Eibenthal
Pe deal langă Eibenthal

Micul sat ceh din Mehedinți, Eibenthal

De pe deal, am luat-o la vale spre Eibenthal, un mic sat ceh cu nici 300 de locuitori. Cu toate astea, este o comunitate foarte bine organizată. Am auzit despre o chestie care se practică aici: localnicii își lasă atârnate în gard plase în care lasă bani, apoi cineva trece și colectează banii și lasă în schimbul acestora pâine. Ceea ce mi s-a părut un lucru foarte mișto.

Biserica Romano-Catolică Eibenthal
Biserica Romano-Catolică Eibenthal

Au și o Biserică destul de impresionantă. Cu un stil arhitectural diferit de cele din zonele aferente. Noi nu ne-am oprit la Biserică, am mers puțin mai în față, unde ne-a spus cineva că găsim o bere foarte bună.

Bere cehă la Eibenthal Beerhouse
Bere cehă la Eibenthal Beerhouse

Și da, avea dreptate, am băut un Pilsner foarte bun. Oprirea asta nu era în itinerariu, dar am zis să ne tragem puțin sufletul până ajung și restul. Am făcut câteva poze de grup ca să imortalizăm momentul și ne-am bucurat de bere în timp ce am vorbit de diverse.

La un Pilsner - Aventura comună pe cărările montane
La un Pilsner – Aventura comună pe cărările montane

Mno, vedeți că mie îmi era sete după urcare. Până s-a făcut poza aproape că terminasem halba. Dar nu e bai, mai era la bar. Am fost plăcut surprins de cât de curat și frumos amenajat era localul Eibenthal Beerhouse. Și cu siguranță dacă mai ajung prin zonă, o să trag o fugă să beau o bere aici, tot din aia bună, autentică.

Aventura comună pe cărările montane – la coborâre e mai bine

După ce ne-am tras sufletul, am pornit din nou la drum. Ne-am întors pe dealul de mai devreme, mă așteptam să urmăm aceiași rută. Însă era una alternativă pentru care am optat. Și asta era asfaltată, deci am putut să merg liniștit. Printre serpentine, înconjurat de natură și culori tomnatice.

Am ajuns la același drum de pe malul Dunării pe care l-am urmat până înapoi în Svinița. Cu toate astea, parcă a fost mai lung la întoarcere. Probabil mă obișnuisem eu la coborâre. Sau din cauza frigului, că eram nerăbdător să ajung înapoi la Agropensiunea Greben, să mă bag puțin în pat. Cât îi așteptam și pe restul să ajungă, la intrarea în Svinița, am profitat de pauză să-mi fac un “selfie” în reflecția ochelarilor Danielei. Nu prea mi-a ieșit ce voiam, că eclipsează ea toată poza.

Poză artistică cu mine reflectându-mă în ochelarii Danielei
Poză artistică cu mine reflectându-mă în ochelarii Danielei

Am luat un prânz târziu, pe la 3 jumate, pentru că ne-am întins la bere. Ne-a așteptat mâncare tradițională la Căminul Cultural din Svinița. Nu prea am făcut poze că nu aveam net să le pun la story. Dar a fost foarte bună mâncarea. Tot aici am mâncat și seara, tot tradițional. Și am avut parte și de un spectacol de dansuri populare. Ne-au arătat și prietenii din Bulgaria câteva dansuri de la ei. Am pus-o de un chef pe cinste. Pe care unii din noi l-au continuat la pensiune. A fost frumos, doar că unii din noi urmau să conducă dimineața. Din fericire, nu eram eu unul din ei, căci s-a oferit Daniela să fie șoferiță. Totul e bine când se termină cu bine. E frumos și ca pasager, poți să te bucuri de peisaj.

Chipul lui Decebal și împrejurimi

Am plecat spre Craiova pe la 10. Și dacă tot eram prin zonă, am făcut câteva opriri pe drum, în zona Chipului lui Decebal, să mai surprindem peisaje.

Undeva prin apropiere de Dubova
Undeva prin apropiere de Dubova

Chipul lui Decebal este una dintre cele mai mari sculpturi în stâncă din lume. Este impresionantă. Și zona în care se situează o face una dintre cele mai populare atracții locale.

Chipul lui Decebal
Chipul lui Decebal

E cu atât mai impresionant faptul că Decebal a fost și el un mândru purtător de barbă. Îl admir pentru asta. Și pentru vitejia lui și tot ce a reușit să facă. Dar în principal pentru barbă. A fost cred a 4-a oară când l-am vizitat.

Tot fratele meu Decebal
Tot fratele meu Decebal

De aici am pornit spre Craiova. Am prins semnal și m-am apucat de răspuns la mesajele oamenilor îngrijorați că nu mai fusesem online de vreo 40 de ore.

A fost o experiență minunată, începe să-mi placă tot mai mult plimbatul cu bicicleta pe cărările patriei. Ceea ce vă recomand și vouă, nu doar că e sănătos, dar e și relaxant prin natură, departe de aglomerația orașului. Și foarte plăcut vizual. Sper să mai am parte de astfel de experiențe în viitorul apropiat.

Dacă ți-a plăcut, poți să dai un share, nu mă supăr. Și urmărește-mă pe Instagram și/sau Facebook, mai am poze de urcat pe acolo.


0 Comments

Comentează!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: