Brânzeturi cum se cuVin, cu Delaco si V.inc

Publicat de MarianBuzarnescu pe

Mereu am fost intrigat de ideea „degustărilor” de brânzeturi și vin. Am văzut mereu prin filme astfel de evenimente și mi s-au părut ceva „fancy„, ceva ce fac „adulții din high-class„, că să zic așa. Păi da, asta era de mult, în tinerețile mele, înainte să-mi dea barba.  Nu mă așteptăm totuși să iau parte la un astfel de eveniment prea curând, dar iată că, blogger fiind, astfel de oportunități ți se ivesc, așa că am putut să bifez asta de pe „bucketlist” la doar 23 de ani. 

Pasiunea mea pentru alcool este destul de cunoscută, adică multă lume știe că am fost „Whisky Expert” și că sunt trecut pe un oarecare top de „băut viteză” într-un bar din orașul meu. Dar cu vinul nu prea am avut de-a face decât ca simplu băutor ocazional, până de curând. Nu prea multă lume știe însă despre interesul meu față de brânzeturi. Deci o degustare de vin și brânzeturi pentru mine este de vis. Și mă bucur că am putut să particip la una.

Și pentru asta ar trebui să le mulțumesc lui Daniel Botea, cel care a luat inițiativa de a organiza acest eveniment, dar și celor care au pus „la bătaie” vinul și brânză, adică V.inc și Delaco. Evenimentul a fost la a 6-a ediție, însă a fost prima la care am putut eu ajunge datorită programului meu încărcat. Și totuși mă bucur că mi-am făcut timp să ajung de data asta, deoarece a fost o metodă foarte bună de a lua o pauză de la viața de student în an terminal. Această ediție a fost organizată la Crema Bistro, unde ne-am strâns mai mulți bloggeri pentru a ne bucura de vinurile alese în combinație cu brânzeturi fine și desigur pentru a socializa.

branzeturicumsecuvin2
Brânzeturi cum se cuVin

Dar ce brânzeturi si ce vin am degustat?

Asta voiam să va zic, evident. Vinul a fost de la Crama V.inc, o cramă „proaspătă„, apărută în 2010. Cu toate astea, vinurile alese din gama lor au câștigat deja premii la concursuri internaționale de profil. Deci oamenii știu ce fac. Și domnul Yves Schretlen ne-a împărtășit și nouă din acele cunoștințe, deci îmi place să cred că am plecat și eu cu câteva informații noi despre vin, deci data viitoare când voi consuma, am să mă gândesc cu mai multă atenție ce aleg. De Delaco sunt sigur că ați auzit, ei se ocupă cu brânzeturi. Atât cu producția proprie dar și cu adusul din alte meleaguri a unor brânzeturi mai rafinate. Deci și ei știu ce fac.  

În total am degustat și regustat 5 vinuri și 5 brânzeturi, alese cu grijă și combinate cu cap, pentru a intensifica aromele fiecăruia și a le pune calitățile în evidență. Iar perechile au fost după cum urmează: Sauvignon blanc & Aperifrais Italie, Tămaioasă + Sauvignon Blanc & Petit Brie-Ile de France, Blanc de rouge, Cabernet & Emmentaler, Rose & Brie au Bleu și Merlot & Danish Blu Tradițional-Castello. Recunosc că la început nu aveam idee ce înseamnă o parte din ele. Dar până la sfârșitul serii am aflat de unde vine fiecare și cu ce „merge„. Deci am avut parte și de un curs informativ pe lângă distracție. 

 Combinația mea preferata a fost ultima(dar nu cea din urmă, evident), adică Merlot & Danish Blue Tradițional-Castello. Și asta nu doar pentru că prefer vinul roșu, dar papilele mele gustative au explodat în momentul când am încercat această combinație. Vinul îmi inspira iubire. Nu știu de ce, poate pentru că mereu am asociat vinul roșu cu amorul. Iar minunata brânză îmi dădea parca energie. Împreună combinația mi-a dat o senzație foarte vie, pe care cel mai bine aș putea să o descriu printr-un singur cuvânt: aventură. Aromele se completau atât de bine reciproc încât am intrat în transă atunci când le-am gustat. Și bucurându-mă așa intens de savoare, am uitat cu cine stau la masă așa că ai mei co-meseni dragi au avut grijă să termine toată brânză și nu am apucat „o a două porție„.

Dar în final important e că ne-am simțit bine, ne-am bucurat de brânzeturi de calitate și vinuri alese. Eu mi-am tăiat un lucru de făcut de pe lista și mi-am îmbogățit cunoștințele culinare. Vinul a urcat în topul băuturilor pe care le consum. Deci toată lumea e fericită. Și dacă nu e, să mai bea un pahar!

Dacă vrei să citești despre altă degustare de vinuri la care am fost, îți recomand articolul ăsta detaliat despre crama La Săpata. Sau uită-te pe pagina principală despre ce alte subiecte am mai scris recent. Lasă un comentariu mai jos cu părerea ta și, de ce nu, dacă ți-a plăcut, un like/share m-ar ajuta mult. Mulțam!


1 comentariu

Castigatori campanie "Delaco - V.inc" - Blogal Initiative Craiova · 06/05/2016 la 21:00

[…] Buzarnescu,  care a participat cu aceasta postare si a castigat un vin Merlot de la […]

Lasă un răspuns

Substituent avatar

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.