Unele amintiri din copilărie nu au nevoie de fotografii ca să rămână vii. Le recunoști după miros, după gust sau după senzația pe care o ai atunci când, după ani de zile, dai din nou peste ceva ce făcea parte din viața ta de zi cu zi.

Pentru mine, țestul este una dintre aceste amintiri.

Am crescut la sat până pe la 7 ani, iar în curtea bunicii pâinea se făcea, ca să spunem așa, după toate regulile nescrise ale gospodăriei de atunci: cu aluat pregătit în casă, cu foc, cu răbdare și, bineînțeles, cu țest. Iar eu, copil fiind, aveam o singură mare preocupare după ce pâinea era scoasă: să prind un colț cald. Dacă mai apărea și o bucată de brânză pe lângă el, practic nu mai aveam nevoie de nimic. 😁

Astăzi, când mă uit în urmă, îmi dau seama că pentru mine țestul nu a fost niciodată doar un obiect tradițional din lut. Era parte din viața de zi cu zi. Era acolo, în gospodărie, la fel de firesc precum erau soba, grădina, animalele sau borcanele puse pentru iarnă. Nu ne gândeam atunci că ceea ce făcea bunica era, de fapt, o formă de patrimoniu cultural transmisă din generație în generație.

Și poate tocmai aici este frumusețea unor astfel de tradiții. Nu le conștientizăm întotdeauna atunci când le trăim.

Am mai scris pe blog despre tradiții, gastronomie și despre acele experiențe care ne readuc, măcar pentru câteva ore, mai aproape de Oltenia de altădată. Am descoperit crame, producători, preparate și povești care demonstrează că patrimoniul unei regiuni nu stă doar în monumente sau în obiectele pe care le admirăm într-un muzeu. Uneori îl găsești într-un pahar de vin, într-o rețetă transmisă din familie în familie sau într-o pâine scoasă fierbinte dintr-un țest.

Iar de data aceasta povestea este chiar mai interesantă, pentru că țestul oltenesc își începe oficial drumul către patrimoniul cultural imaterial UNESCO.

Pe 5 august 2026, la Craiova, a fost lansat proiectul „Cultura țestului în Oltenia”, o inițiativă susținută de Consiliul Județean Dolj și derulată prin Centrul Județean de Cultură și Artă Dolj și Muzeul Olteniei Craiova, în parteneriat cu Liceul de Industrie Alimentară Craiova și Asociația „Curaj Înainte”.

Și nu vorbim despre un simplu proiect de promovare a pâinii coapte în țest. În spatele acestei inițiative se află un demers mult mai amplu: cercetarea, documentarea și conservarea unei întregi culturi care include tehnica de confecționare a țestului, modul în care acesta este folosit, gastronomia asociată lui și, poate cel mai important, ritualurile și cunoștințele care au fost transmise de-a lungul timpului.

Proiectul beneficiază și de sprijinul dr. Ioana Baskerville, expert UNESCO și președinta Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, care va coordona întocmirea documentației necesare pentru acest demers.

Iar dacă tot vorbim despre păstrarea tradițiilor, merită spus că proiectul nu se va opri la documente și fotografii puse într-un dosar. Specialiștii Muzeului Olteniei vor merge în teren, în localități din Oltenia în care meșteșugul confecționării țestului încă se păstrează, pentru a sta de vorbă cu oamenii care îl cunosc, pentru a realiza interviuri și înregistrări video și pentru a aduna informații istorice.

Vor urma, de asemenea, ateliere practice, demonstrații culinare, școli de vară, conferințe, concursuri și expoziții itinerante. Cu alte cuvinte, țestul nu este scos din gospodărie pentru a fi pus într-o vitrină și privit de la distanță. Din contră, ideea este ca această tradiție să fie readusă în mijlocul oamenilor și, mai ales, transmisă generațiilor următoare.

Pentru că, până la urmă, dacă vrem să păstrăm o tradiție, trebuie să o și practicăm.

Iar proiectul „Cultura țestului în Oltenia” își propune exact asta: să documenteze ceea ce încă există, să recupereze ceea ce riscă să se piardă și să transforme o tradiție gastronomică și culturală într-o poveste pe care Oltenia să o poată spune mai departe.

Eu am avut ocazia să văd începutul acestui drum la Craiova. Și, evident, am avut ocazia să văd și partea care mă interesează cel mai mult în orice poveste despre gastronomie: focul, țestul, pâinea și momentul în care începe să miroasă a copilărie.

Așa că hai să vedem de ce un obiect pe care mulți dintre noi îl asociem cu gospodăria bunicilor ar putea ajunge, într-o bună zi, în patrimoniul cultural imaterial UNESCO.

Țestul nu este doar despre pâine

Când spunem „țest”, probabil că primul lucru la care ne gândim este pâinea. Și pe bună dreptate, pentru că o pâine coaptă în țest are ceva ce cu greu poate fi reprodus într-un cuptor modern. Dar cultura țestului înseamnă mult mai mult decât atât.

Vorbim despre un întreg ansamblu de cunoștințe și practici: de la meșteșugul confecționării țestului și modul în care acesta este folosit, până la rețetele tradiționale, obiceiurile și ritualurile care îl însoțesc.

Iar tocmai aici apare și provocarea. Pentru că nu este suficient să păstrăm un țest undeva într-o gospodărie sau într-o colecție muzeală. Trebuie păstrată și priceperea celui care știe să-l facă, dar și a celui care știe să-l folosească. Iar unele dintre aceste cunoștințe se mai regăsesc astăzi doar în câteva comunități din Oltenia.

De aceea, proiectul „Cultura țestului în Oltenia” își propune să documenteze întreaga poveste, înainte ca anumite bucăți din ea să dispară odată cu generațiile care le-au dus mai departe.

De la sat la patrimoniu

Poate părea surprinzător să auzi că o pâine făcută în curtea unei gospodării poate avea legătură cu UNESCO. Dar, dacă ne gândim puțin, exact aici stă valoarea patrimoniului cultural imaterial: în lucrurile pe care oamenii le-au făcut de sute de ani fără să se gândească neapărat că, într-o zi, cineva va veni să le documenteze.

În cazul țestului oltenesc, cercetarea a început deja. Specialiștii Secției de Etnografie a Muzeului Olteniei merg în teren, în localități precum Brabova, Bârca, Rast, Argetoaia, Cernătești sau Grecești, acolo unde meșteșugul încă se păstrează.

Se fac interviuri, înregistrări video și documentări istorice, sunt identificați oamenii care încă știu să confecționeze și să folosească țestul, iar informațiile adunate vor sta la baza documentației necesare pentru recunoașterea acestei tradiții.

Primul pas este înscrierea tehnicii de confecționare a țestului în Registrul Ocupațiilor Tradiționale din România, urmând apoi ca documentația să ajungă la Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial.

Și, până la urmă, este un drum care are sens. Pentru că dacă vrem ca generațiile viitoare să mai știe ce gust avea pâinea bunicii, trebuie să ne asigurăm că mai există cineva care știe cum se face țestul în care se coace.

Cine se află în spatele proiectului „Cultura țestului în Oltenia”

Un proiect de genul acesta nu se face de unul singur și, poate cel mai important, nu se poate face doar din birou. „Cultura țestului în Oltenia” reunește instituții culturale, specialiști, oameni din educație și organizații care au mai lucrat în zona gastronomiei și a patrimoniului.

Proiectul este susținut de Consiliul Județean Dolj, prin Centrul Județean de Cultură și Artă Dolj și Muzeul Olteniei Craiova, cărora li se alătură Liceul de Industrie Alimentară Craiova și Asociația „Curaj Înainte”.

Fiecare are un rol bine definit. Muzeul Olteniei vine cu partea de cercetare și documentare etnografică, Liceul de Industrie Alimentară va duce țestul mai aproape de elevi prin activități practice și programe educaționale, iar Asociația „Curaj Înainte” contribuie cu experiența acumulată în proiecte de promovare a gastronomiei și culturii culinare.

Un rol important îl are și dr. Ioana Baskerville, expert UNESCO și președinta Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, care va coordona documentația necesară pentru acest demers.

Practic, avem în aceeași echipă oameni care cercetează trecutul, oameni care pot transmite mai departe ceea ce au descoperit și oameni care încearcă să transforme această tradiție într-o experiență relevantă și pentru generațiile de astăzi.

Iar asta este, probabil, una dintre condițiile esențiale pentru ca o tradiție să rămână vie: să nu fie doar conservată, ci și transmisă.

Mai mult decât un obiect: ritualul țestului

Dacă meșteșugul confecționării țestului este important, poate și mai fragilă este partea de ritual și de obiceiuri care îl însoțește.

Din păcate, aceasta se mai păstrează astăzi în foarte puține locuri din Oltenia. Și tocmai de aceea cercetarea din teren este atât de importantă. Nu este vorba doar despre a afla cum se face un țest sau cum se coace pâinea în el, ci și despre a documenta poveștile, gesturile și obiceiurile care au făcut parte din viața comunităților.

Pentru că patrimoniul imaterial nu înseamnă doar lucruri pe care le putem vedea. Înseamnă și lucruri pe care oamenii le știu, le fac și le transmit mai departe.

Iar uneori, dacă nu le documentăm la timp, dispar pur și simplu.

Lansarea proiectului „Cultura țestului în Oltenia”

Pe 5 august, la Craiova, a avut loc începutul acestui proiect odată cu evenimentul de lansare. Și, recunosc, mi s-a părut unul dintre acele evenimente în care partea oficială și experiența propriu-zisă se completează foarte bine.

Participanții au avut parte de o conferință de presă, declarații din partea reprezentanților instituțiilor implicate, un documentar despre coacerea pâinii în țest și despre meșteșugul confecționării acestuia la Brabova, dar și de o demonstrație live de coacere a pâinii.

Evident, n-au lipsit nici momentele artistice. Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” a oferit un spectacol folcloric, iar Alesia Elena Vânturici a susținut un recital de nai.

Dar, dacă mă întrebați pe mine, momentul în care țestul a început să-și facă treaba a fost cel mai convingător argument pentru păstrarea acestei tradiții. Pentru că una este să vorbești despre patrimoniu cultural și cu totul alta este să simți mirosul pâinii care se coace în fața ta.

La lansare au fost prezenți Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj, Mirabela Gagiu, managerul Centrului Județean de Cultură și Artă Dolj, Florin Ridiche, managerul Muzeului Olteniei Craiova, dr. Ioana Baskerville, președinta Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, și Cosmin Dragomir, reprezentantul Asociației „Curaj Înainte”.

Fiecare a vorbit despre altă piesă din această poveste, dar mesajul a fost unul comun: dacă vrem ca țestul să ajungă cândva în patrimoniul cultural imaterial UNESCO, primul pas este să ne asigurăm că povestea lui este cunoscută, documentată și, mai ales, dusă mai departe.

Iar după discursuri, documentare și demonstrații, a venit și partea pe care o așteptam cu toții: pâinea. Mai multe despre evenimentul cultura țestului de lansare la Daniel pe blog.

De la tradiție oltenească la patrimoniu UNESCO

Faptul că vorbim despre UNESCO sună, evident, foarte bine. Dar țestul nu ajunge peste noapte pe lista patrimoniului cultural imaterial al umanității și nici lansarea acestui proiect nu înseamnă că acest lucru s-a întâmplat deja.

Este, de fapt, începutul unui drum destul de lung.

Prima etapă este documentarea și recunoașterea la nivel național a acestei tradiții. Cercetarea din teren, identificarea meșteșugarilor, documentarea tehnicilor de confecționare și folosire a țestului, precum și înregistrarea poveștilor și ritualurilor asociate acestuia vor sta la baza documentației care va fi înaintată Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial.

În paralel, tehnica tradițională de confecționare a țestului trebuie să-și găsească locul în Registrul Ocupațiilor Tradiționale din România.

Abia după parcurgerea etapelor naționale poate fi avută în vedere o eventuală propunere a României pentru înscrierea în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO.

Cu alte cuvinte, drumul este lung, dar primul pas a fost făcut.

De ce merită păstrată cultura țestului?

Pentru că aici nu vorbim doar despre o metodă veche de a face pâine.

Vorbim despre oameni, despre meșteșuguri, despre rețete, despre obiceiuri și despre o parte din identitatea unei regiuni. Iar dacă reușim să păstrăm toate aceste lucruri vii, țestul poate deveni mai mult decât o amintire din gospodăriile bunicilor.

Poate deveni și o resursă pentru turismul rural și gastronomic din Oltenia.

Demonstrațiile culinare, atelierele, școlile de vară, expozițiile itinerante și dezvoltarea unei rețele de Puncte de Gastronomie Locală sunt câteva dintre direcțiile prevăzute în proiect. Practic, oamenii nu doar vor putea afla povestea țestului, ci vor putea să o descopere și să o trăiască.

Și poate că aici este una dintre cele mai frumoase forme de conservare a unei tradiții: nu să o ținem într-un muzeu, ci să-i găsim un loc în viața de astăzi.

Pentru mine, cel puțin, țestul va rămâne mereu legat de imaginea bunicii și de bucata aceea de pâine caldă pe care o mâncam cu brânză. Dar pentru generațiile care vin după noi ar fi frumos ca această amintire să nu fie doar o poveste spusă de cei care au prins-o.

Să existe încă oameni care să știe să facă țestul, să știe să coacă pâinea în el și să poată spune, mai departe, de ce toate acestea contează.

Uneori patrimoniul miroase a pâine caldă

Poate că, privit de la distanță, țestul pare doar un obiect vechi dintr-o gospodărie oltenească. Un lucru pe care generațiile de astăzi l-ar putea considera depășit într-o lume în care avem cuptoare inteligente, aparate de făcut pâine și câte un gadget pentru aproape orice.

Dar tocmai aici cred că stă valoarea lui.

În spatele unui țest se află o întreagă poveste despre oameni, despre sate, despre meșteșuguri și despre felul în care comunitățile și-au păstrat tradițiile fără să aibă nevoie de manuale sau strategii de patrimoniu. Au învățat de la părinți și bunici și au dus mai departe ceea ce știau.

Proiectul „Cultura țestului în Oltenia” încearcă să facă exact acest lucru într-un moment în care unele dintre aceste cunoștințe riscă să se piardă: să le documenteze, să le protejeze și să le readucă în atenția generațiilor de astăzi.

Drumul către UNESCO este unul lung și cu siguranță nu va fi simplu. Dar important este că a început, iar faptul că avem astăzi instituții culturale, specialiști, oameni din educație și reprezentanți ai gastronomiei care lucrează împreună pentru acest obiectiv este, în sine, un lucru important.

Iar eu mă întorc, inevitabil, la amintirea de la începutul articolului.

La sat, când eram copil, nu mă gândeam nicio secundă că bucata aceea de pâine caldă pe care o rupeam din pâinea făcută de bunica ar putea avea vreo legătură cu patrimoniul cultural. Pentru mine era pur și simplu bună. Mai ales cu brânză.

Astăzi înțeleg însă că în spatele acelui gust se afla mult mai mult decât o rețetă. Se afla o tradiție. Și dacă peste câteva generații copiii vor putea mânca din nou o pâine făcută în țest și vor întreba „cum se face?”, sper să existe încă cineva care să le poată răspunde.

Iar dacă acel țest va ajunge, într-o bună zi, și în patrimoniul UNESCO, cu atât mai bine. Până atunci, însă, cel mai important lucru este să nu lăsăm povestea să se stingă. Pentru că uneori patrimoniul cultural nu trebuie să fie privit într-o vitrină.

Uneori patrimoniul miroase a pâine caldă.