Niciodată nu-i prea târziu pentru un curs de frontend ca la carte

Publicat de MarianBuzarnescu pe

Încă de când eram un tânăr fecior, fără barbă sau vre-un curs de frontend, mi-a plăcut programarea și eram fascinat de calculatoare în general. Chiar dacă nu știam cum funcționează. Poți crea ceva, din nimic. Doar scriind o succesiune de caractere pe un calculator, poți face interfețe grafice, aplicații cu funcționalități de care nici nu știai că ai nevoie and much, much more. Cât de tare e asta?

Desigur, nu știam toate astea atunci. Dar știam că vreau să descopăr tot potențialul acestor cutii magige din care ies lumini și sunete. Bine, exagerez. Îmi plăceau jocurile pe calculator, ca oricărui alt copil prepubescent de pe vremea aia. Și prin asociere, calculatoarele. Deci voiam mai mult. Așa că m-am înscris la liceu pe un profil real, cu inormatica „intensiv”. Sau cum se zice.

Acolo a fost primul meu curs în domeniul ăsta

Dacă se poate numi așa. Am avut norocul să prind o profă super jmekeră de informatică. Nu doar prin faptul că știa, dar își și dădea interesul să învățăm. Atât de mult încât înființase un „club” special, pentru cei pasionați. În afara orelor de curs, evident, veneau foști elevi ai dânsei și ne învățau chestii mai avansate, pe lângă clasicul C++ pe care îl făceam noi. Pe lângă astea ne-au arătat și alte lucruri pe care le poți face cu un calculator: editare foto/video, animații, website-uri și chiar jocuri.
Acolo și atunci a fost momentul când mi-am dat seama ce vreau să fac cu viața mea. Tot atunci am avut și primele mele proiecte de „freelancing”. Când le făceam colegilor diverse proiecte în schimbul unor sume modice. Până când s-a prins profa, pentru că aveam un stil mai aparte de a lucra, diferit de ce făceam noi la ore. Pentru că mai învățăm chestii și pe lângă. Da, eram tocilar. Dar asta e altă poveste.

După o școala de frontend, era normal să urmeze o facultate de frontend

Dar din nefericire, nu am ales-o tocmai pe cea mai bună. Pentru că jumate din materii nu aveau treabă cu ce voiam eu să fac. Deci nu mă puteam motiva să învăț ceva ce nu-mi place. E un blestem, știu. Dar nici despre asta nu e vorba.
De atunci și până acum, am avut diverse joburi și proiecte în domeniu. Momentan sunt front-end developer, deci face ce-mi place. Și deși nu am terminat afurisita aia de facultate, am participat la diverse cursuri de programare și/sau design, care mi-au fost de mare folos.

Recent am aflat de un astfel de curs care se va ține în Craiova

E vorba de un curs de frontend oferit de cei de la Școala Informală de IT. Este un curs complet, ce ține 4 luni, o dată pe săptămână. În total peste 80 de ore în care poți învață despre frontend și cu ce se mănâncă. De la introducere în minunata lume a Web-ului, HTML și CSS care sunt baza oricărei aplicații Web, JavaScript ca să se și miște, dar și tehnologii mai avansate cum ar fi ReactJS. De asemenea, cursul are și o pregătire practică pentru interviul de angajare. ceea ce e foarte util în caz că ești student sau vrei o reconversie profesională. Internetul este viitorul, până la urmă. Deci nu e niciodată prea târziu să faci o schimbare de carieră.

Și chiar dacă eu deja lucrez în domeniu și „știu” cu ce se mănâncă, aș vrea să particip la aceste cursuri. Pentru că nu știi niciodată tot. Mai ales în domeniul ăsta versatil, în care tehnologiile se schimbă aproape la fiecare lună. Mereu găsești informații noi.

Am aflat de el de la Damian, care organizează chiar un concurs pentru bloggeri. Și dacă tot am blog, am zis să mă bag și eu. Și în același timp să vă zic și vouă de aceste cursuri, că poate vreți și nu știți de unde.

Aruncă un ochi pe blog să vezi despre ce alte chestii am mai scris. Lasă un comentariu mai jos cu părerea ta și, de ce nu, dacă ți-a plăcut, un like/share m-ar ajuta mult. Mulțam!


2 comentarii

Ianolia · 02/11/2018 la 15:50

Eu niciodata nu am avut posibilitatea de a invata astfel de lucruri. Interesul era dar degeaba daca nu este sustinut. Sper ca tu sa reusesti sa imbubatatesti tot mai mult aceasta abilitate!

    MarianBuzarnescu · 14/11/2018 la 08:22

    Tu esti minunata pe partea creativa, nu trebuie sa-ti incarci memoria si cu tehnicul. Pentru asta ai prieteni care sa te ajute!

Lasă un răspuns

Substituent avatar

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.