De ce VIN pe la degustări de…vin?

Publicat de MarianBuzarnescu pe

Mă întreabă lumea în ultima vreme „Bărbosule, da’ tu chiar ești așa, cu vinurile?”, evident datorită participării mele la degustări de vin din ultimul timp. Ce aș putea zice? Nu mă consider ceva „expert” în domeniul ăsta, cel puțin nu încă, dar pentru moment e un hobby destul de frumos.

Degustările de vinuri sunt foarte relaxante.

E probabil una dintre cele mai relaxante activități sociale pe care le poți face. Unii preferă pescuitul, eu cred că e mai relaxantă o degustare de vin. Pentru că oricât de mult te-ai certa cu peștele că nu mușcă, sau cu prietenii tăi cu care ai ales să mergi la pescuit, devine plictisitor la un moment dat. Și da, am fost și la pescuit de câteva ori, în tinerețile mele. Și m-am plictisit. În schimb, la o degustare participă mai mulți oameni, pe care poate nu îi cunoști foarte bine în prealabil. Deci socializare în plus. Și fiind la o degustare, având obiectu’ muncii în față, ai din start un subiect de discuție de la care să pornești. Că eu mai am tendințe din astea antisociale uneori.

„Dar cum ai ajuns tu, un tip bărbos și antisocial, să participi la degustări de vin?”

Mă bucur că m-ați întrebat asta. Păi na, eu sunt membru în Asociația Bloggerilor Olteni, și na, de acolo. Sunt mulți iubitori de vinuri printre noi. Și aici la noi în sat nu prea existau asemenea evenimente, așa că ne-am mobilizat noi să le organizăm. Bine, „noi” adică asociația. Eu sunt doar participant și fotograf pe la evenimente. Dar da, în parteneriat cu DictionarCulinar.ro am început să facem degustări aproape în fiecare lună. Sper că asta v-a răspuns la întrebare.

E interesant că mereu afli câte ceva nou la un astfel de eveniment. Spre exemplu, am fost de curând la o degustare la Hotel Rexton. Acolo am învățat o nouă tehnică mai bună pentru a degusta anumite vinuri, și anume să îl ții puțin sub limbă și să îl lași să îți inunde papilele gustative mai eficient. E un truc bun pentru când vrei să simți cu adevărat aroma unui vin.

Un alt avantaj al acestor evenimente este că ai ocazia să încerci vinuri noi, pe care poate eu unul cel puțin nu le-aș fi încercat în mod normal. Pentru că până să particip la degustări, nu știam să apreciez integral un vin bun. La degustarea asta spre exemplu am „experimentat” 3 vinuri noi. Cel mai mult m-a impresionat Babeasca Neagra, un vin roșu cu o ușoară aromă de cireșe. Un vin puternic. În combinație cu o brânză semi-tare, măturată cu un gust strident ce-mi inspiră o aventură pe meleaguri îndepărtate, și anume Grana Padano. Împreună au făcut combinația învingătoare pentru mine. Și modul perfect de a încheia seară.

Ce pot să zic, mă bucur că mi-am găsit un hobby că asta. Îl recomand cu încredere.  Dacă vrei să mai citești despre o altă degustare la care am participat mai recent, îți recomand articolul ăsta despre Sâmburești.


0 comentarii

Lasă un răspuns

Substituent avatar

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.