Degustare cu Banu Mărăcine Craiova – vinuri autohtone

Publicat de MarianBuzarnescu pe

Salutare dragi iubitori de barbă, ce mai faceți? Eu bine, mulțumesc de întrebare. Am fost recent la încă o degustare de vinuri, la Banu Mărăcine de data asta. Desigur că și de această dată am avut parte de o experiență inedită, cu bune și cu rele. Și o să vă povestesc și vouă.

Banu Mărăcine este un fel de stațiune combinată cu cramă, unde se fac evenimente și…chestii. Nu știu exact, în afară de faptul că am auzit de „Banu Mărăcine” ca punct de reper, asta a fost prima mea interacțiune cu locația aia. Pentru că pe la noi prin sat nu prea se promovează locații interesante, cu însemnătate istorică. Dar fie, las comentariile de genul pentru arte articole, asta ar trebui să fie unul fericit.

Deci cum spuneam, Banu Mărăcine este un complex în care se regăsesc mai multe clădiri. Nu este nici în Craiova, nici în afară ei. Este un fel de „cum ieși pe dreaptă”, ca să zic așa. Dar destul de departe de drumul principal, dacă nu ai știi deja de locație, nu ai putea să „dai peste ea din întâmplare”.

Anyways, pe lângă faptul că e o locație foarte mișto unde se pot face evenimente, cu un peisaj „original„, dintr-o era parcă apusă, Banu Mărăcine este și „un beci mare plin cu vinuri„.

Okay, adică mă refer la Hruba Banu Mărăcine,  care este singura din România construită prin decopertarea terenului, și una din cele mai mari din țară. Pun pariu că nu știai asta. Să îți fie rușine.

Ei bine, în acea hrubă se regăsește o colecție impresionantă de vinuri. Unele din aceste vinuri având peste 30 de ani. Vinuri mai bătrâne că mine. Vinuri care au prins comunismul. Vinuri care mi-ar putea fi tată. Și toate astea, la câteva minute de mers cu mașina de la Mall. Dar câtă lume știe de existența acestei mirobolante locații? Am să zic că destul de puțină.

Anyways, am să pun >aici< poze de la degustarea de la Banu Mărăcine, că să puteți vedea și voi ce chestii mișto avem noi pe la Craiova. Și că să nu încarc articolul cu zeci de poze, am să le pun pe Facebook. La linkul ăla. Pe care puteți da click. Că să vedeți poze. E ok, vă aștept până vă uitați prin toate înainte să continui. Deci dați click aici.

Ați terminat? Super, hai să continuăm. După cum spuneam, am luat parte la această degustare organizată de Asociația Blogerior Olteni în parteneriat cu DictionarCulinar.ro. Și am fost la Banu Mărăcine, unde am „degustat” 3 feluri de vin, combinate cu brânzeturi. Aaa, și un coniac. Ceea ce mi s-a părut super tare, să deguști coniac la o degustare de vin. Și nu orice coniac, un coniac care a fost premiat la Salonul Internațional de la Geneva, din 1996. Deci e ceva de capul lui. Habar nu aveam că noi că olteni producem lucruri faine de genul.

Anyways, din cele 3 combinații de care m-am putut bucura, am sa zic ca preferata mea a fost Feteasca Neagra cu Cașcaval Afumat. Fetească Neagră pentru că sunt un fan al vinurilor… care nu-s albe? Da, știu, rasism. Oricum, vinul asta putea să își ia buletinul înaintea mea. Nu știu de ce, dar m-a dus cu gândul la copilărie. Poate pentru că ceva asemănător ținea și bunicul meu prin beci. Nu am de unde să știu, pe vremea aia eram prea mic că să știu ce înseamnă un vin bun. Cașcavalul afumat l-am ales pentru aromă, evident. Procesul de afumare îi oferă un gust și o textură aparte, puternică. S-a îmbinat perfect cu vinul învechit mai bine de 25 de ani, făcând după părerea mea, cea mai bărbătească combinație din acea seară.

Deci, cam asta am făcut eu pe la Banu Mărăcine. M-am distrat. Just so you know. Tu? Dacă vrei să mai citești despre o altă degustare la care am participat mai recent, îți recomand articolul ăsta despre Sâmburești.


0 comentarii

Lasă un răspuns

Substituent avatar

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.