Revedere cu Domeniul Bogdan la început de toamnă

Publicat de MarianBuzarnescu pe

Iată-ne ajunși în toamna anului 2019. Ce repede trece timpul, iar mie mi se pare că nu am realizat nimic notabil anul acesta. Însă nu este chiar așa, dacă stau să mă gândesc mai bine. Numai în ultimele zile ale lunii septembrie am fost și la o degustare de vinuri, dar și la o excursie #prinHD. Dar despre asta vă voi povesti zilele viitoare. Acum vă zic de degustarea aia, organizată de Asociația Bloggerilor Olteni și dictionarculinar.ro, care a fost cu Domeniul Bogdan și brânzeturi de la Delaco.

Da, suntem deja la a 32-a ediție de Brânzeturi cum se…cuVin, proiectul culinar minunat la care particip de câte ori am ocazia. De data aceasta i-am avut alături pe cei de la Domeniul Bogdan, cu care am mai făcut o degustare acum un an. Ne-am bucurat să-i revedem și să le savuram din nou vinurile biodinamice.

Domeniul Bogdan, la Casa Zamfirescu

Am fost la degustare joia, cum facem de fiecare dată. De data asta s-a ținut la Casa Zamfirescu, unde s-a ținut și degustarea de luna trecută, însă fiind ultima joi din Septembrie, vremea nu a fost la fel de blândă ca data trecută, așa că ne-am băgat în crama Casei Zamfirescu, unde e cald și bine. Și loc pentru toți bloggerii prezenți și prieteni lor. Cum am ajuns cu ceva timp înaintea majorității, l-am ajutat pe Daniel să pregătească brânzeturile, am furat câteva bucăți de brânză înainte să începem și mi-am stricat pofta de mâncare, așa că nu am mai comandat mâncare din meniul restaurantului. Însă, vă zic din experiențele trecute, că au o mâncare tradițională foarte bună, pe care o recomand cu încredere!

Pregătirea platourilor cu brânzeturi Delaco
Pregătirea platourilor cu brânzeturi Delaco

Vinurile bio(dinamice) de la Domeniul Bogdan

Vă povesteam și în articolul de acum un an despre vinuri biodinamice. Practic, ce înseamnă acest lucru? Că nu se folosesc nici un fel de produse chimice pentru cultivarea și întreținerea viței de vie. Deci fără ingrăsăminte, fungicide și pesticide. Cultivarea se bazează în întregime pe tratamente cu ingrăsăminte naturale cum ar fi gunoi de grajd sau frunze macerate. Când vine vremea culesului, se folosesc coșuri din nuiele, pentru ca strugurii să nu intre în contact cu metalul, lucru care ar putea influența calitatea strugurilor. Din același motiv, se folosește și o presă făcută în totalitate din lemn.

Am avut spre degustat cinci combinații vin-brânză

  • Sauvignon Blanc cu Camembert Ile de France
  • Chardonnay cu Havarti Arla
  • Roze din Merlot si Fetească Neagră cu Emmentaler Delaco
  • Syrah cu Gouda Delaco D’Excepție și piper mozaic
  • Cuvee Experience (Fetească Neagră + Merlot + Syrah) cu Grana Padano Delaco D’Excepție
Cele 5 perechi de vin Domeniul Bogdan + Delaco
Cele 5 perechi de vin Domeniul Bogdan + Delaco

Ca de obicei, asocierile au fost sugerate de expertul nostru culinar. Au fost alese în așa fel încât vinul și brânza să se completeze reciproc. Să se creeze o armonie între gusturi, nu să domine vinul sau brânză individual.

Vinurile și crama ne-au fost prezentate de somelierul Vlad Burugă. El ne-a povestit cum se întâmplă magia, acolo în dealurile Dobrogei, în localitatea Peștera, pe langă Medgidia. Acolo se fac vinurile biodinamice începând din anul 2011 în zona viticolă DOC Murfatlar. Cultura organică se întinde pe o suprafatade de 154 ha, este realizată pe soluri de tip cernoziom, pe alocuri calcaroase și nisipoase și este parcelată pentru a evita răspandirea bolilor între plante. Vlad a fost foarte carismatic în prezentarea informațiilor, așa că l-am ascultat cu interes pe tot parcursul serii.

Vlad Burugã vorbindu-ne despre vinurile biodinamice
Vlad Burugã vorbindu-ne despre vinurile biodinamice (foto Gabi Rădoi)

Cât de reușite au fost cobinațiile?

Am început în forță, încă de la prima împerechere am fost plăcut impresionat. La fel ca și data trecută, vinurile biodinamice au fost de o calitate superioară. Papilele mele gustative s-au bucurat de la prima atingere a Sauvignon Blanc-ului, urmat imediat de catifelata brânză Camembert. De aici, Nu am mers decât în sus. Fiecare combinație ulterioară, fiind din ce în ce mai impreionantă.

Și ne-am îndreptat către un final apoteotic: un Cuvee Experience din Fetească Neagră + Merlot + Syrah, asociat cu brânza Grana Padano Delaco D’Excepție. Asocierea câștigatoare pentru mine.

Cuvee Experience este obținut din trei soiuri: Fetească Neagră, Merlot și Syrah care au fost vinificate separat și apoi cupajate împreună. Undeva la 15% din cantitatea de vin a fost măturată la butoaie de stejar franțuzesc, după care au fost îmbuteliate și păstrate la sticlă. Astfel, în cupaj se regăsesc elemente din fiecare soi, „fructoziatea, condimentele și caracterul lemnos”. Cuvee Experience de la Domeniul Bogdan respectă caracteristicile zonei Dobrogea: corp mediu și taninuri blânde, cu un postgust pe măsură. Apropo de postgust, am aflat de la Vlad ca acesta se măsoară în Caudali.

Daniel Botea, vorbind despre brânzeturi
Daniel Botea, vorbind despre brânzeturi

Pentru vinul ăsta, s-a ales spre asociere Grana Padano Delaco D’Exceptie, o brânză tare, sfărâmicioasă, obținută din lapte de vacă nepasteurizat. Este una din brânzeturile mele preferate datorită texturii specifice și gustului bogat. Combinația a mers foarte bine, cele două s-au completat reciproc de minune, aducând degustarea la un final grandios.

Apropo, un mare avantaj al vinurilor bio este că a două zi m-am trezit fresh, fără pic de mahmureală. Astfel, declar degustarea aceasta un total succes. Ne-am distrat, am învățat și cel mai important, ne-am simțit bine. Vinurile bio au fost desăvârșite, iar brânzeturile Delaco, ca de obicei gustoase. Împreună au făcut combinația perfectă. La final de articol vă las cu mai multe poze surprinse în timpul degustării. Până data viitoare, consumați responsabil!


0 comentarii

Lasă un răspuns

Substituent avatar

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.