Marea Evadare în Dealu Mare 2022 – Traseul 1 cu vizite la 3 crame din Dealu Mare

Publicat de MarianBuzarnescu pe

Știi momentul ăla când muncești și nu ai mai fost într-o vacanță de câteva luni bune și nici nu știi când o să ai una în viitorul apropiat? Și simți nevoia că măcar în week-end-uri să faci ceva că să scapi de monotonie. Dar de cele mai multe ori, în week-end ori trebuie să-ți rezolvi treburile rămase restante. Sau ești prea obosit și preferi să nu faci altceva decât să te odihnești. Nu? Sunt doar eu? Nu știu, dar de când sunt adult responsabil și am job parcă viața nu mai e ce a fost. Și de asta uneori vreau să „evadez”. Și uneori apar oportunități parcă fix pentru ce-mi doresc eu. Cum a fost Marea Evadare în Dealu Mare, la care am participat și eu spre sfârșit de octombrie.

Marea Evadare în Dealu Mare este un eveniment organizat de Asociația Dealu Mare, despre care o să iți zic mai jos. La fel și despre cele 3 crame pe care le-am vizitat în acea mirobolantă sâmbătă de toamnă.

Marea Evadare în Dealu Mare – ediția 3-a, 2022

În caz că nu știai, în zona Dealu Mare, adică intre Ploiești și Buzău, sunt undeva la 62 de crame. Terroir-ul din zonă este propice mai ales pentru vinuri roșii, astfel, zona a ajuns un important punct pe harta vinurilor românești. Și pe harta oenoturimului, care începe să se dezvolte și pe meleagurile noastre.

Ei bine, din cele 62 de crame, o parte s-au alăturat Asociaţiei Dealu Mare, care are ca scop fix asta: promovarea vinurilor din acea zona și dezvoltarea turismului cu scopuri bahice. Și din aceste considerente, a apărut și evenimentul „Marea Evadare” care se afla la a 3-a ediție. Chiar dacă, din cauza pandemiei ăsteia, această ediție s-a întâmplat mai tărziu decât trebuia.

Practic, la această ediție au fost 5 trasee distincte, fiecare ajungând la 3 crame din Asociație. Noi, bloggeri iubitori de gastronomie, avem și evenimentul ăla mișto cu degustări de vinuri. Și ne-am propus să ajungem și pe la cramele cu care am făcut degustări până acum. Iar acest eveniment a fost ocazia perfectă pentru asta!

Vinuri din zona Dealu Mare

Cum ziceam, în acea zonă se fac niște vinuri roșii foarte bune. Noi chiar am avut ocazia să degustam o parte din cele mai bune, cu doar câteva zile înainte de eveniment. La degustarea cu Domeniile Prince Matei, unde am degustat niște vinuri chiar premiate. Din nefericire, Crama Prince Matei era în renovare, deci nu a participat la ediția asta de Marea Evadare. Dar ne-au promis că ne cheamă când sunt gata construcțiile.

Dar mai avusesem degustări cu vinuri din acea zonă, mai exact cu Domeniul Aristiței. Așa că am ales primul traseu, care includea și această mică cramă. Chiar la început. Câtorva din colegii mei li s-a părut mult să vizitam 3 crame într-o zi. În condițiile în care am degustat la fiecare, 5-6 vinuri. Eu aveam experiență, de când am fost la Arad și am vizitat 6 crame într-o singură zi.

Cu ajunsul la Ploiești am avut ceva peripeții, dar despre asta cred că mai bine iți zic cu altă ocazie. Azi e despre cele 3 crame de pe primul traseu. Și anume…

1. Domeniul Aristiței

Prima oprire, puțin întârziată, a fost la Domeniul Aristiței. Care este o cramă relativ nouă. Și mică, având doar 4 hectare. Cu toate astea, am fost impresionați de ospitalitatea și profesionalismul de care au dat dovadă.

Ajunși la cramă am fost întâmpinați de gazde. Bogdan Dumitrescu și Cristian Tudor, omul al carei amprente este, la propriu și la figurat, pe sticlele de vin.

După ce am stat de vorbă cu aceștia și am aflat mai multe informații despre cramă, am pornit și la partea practică. Și anume, turul cramei. Pe parcursul turului am aflat și mai multe informații despre cramă, vinuri, procesul de vinificație și tot tacâmul.

În beci la Domeniul Aristiței
În beci la Domeniul Aristiței

Nu am putut să nu observ ce ne aștepta pe mesele pregătite pentru noi. Numai bunătăți. Am aflat pe parcurs, că majoritatea erau chiar din surse locale. Mai puțin Camembert-ul, că na, nu prea se face pe la noi. Dar în rest, celelalte brânzeturi, cărnurile și mai ales pâinea proaspătă, erau locale. Nici nu vă puteți inchupui ce bune au fost. Bine, eu sunt un gurmand. Dar pare că și colegilor le-a plăcut. Mai ales pâinea aia…

Dar desigur, asta era doar completarea. Felurile principale au fost în pahare. Mă refer desigur la vinuri, că doar asta era scopul vizitei. Să degustăm și un vin, acolo. Două, trei. Na, câte se poate.

Ce vinuri am băut la Domeniul Aristiței?

Vinurile degustate de la Domeniul Aristiței
Vinurile degustate de la Domeniul Aristiței

Nu mă apuc să iți zic acum despre toate vinurile, că nu mai termin articol ăsta. Despre câteva din ele am scris în articolul de degustarea precedentă. Țin doar să menționez că toate au fost minunate. Ne-am hidratat, dar ne-am și cultivat puțin.

Cea mai frumoasă sticlă de rose - Domeniul Aristiței
Cea mai frumoasă sticlă de rose – Domeniul Aristiței

Am băut rose din cea mai frumoasă sticlă de rose. Adică uite ce model frumos are! Și, noi la rose, de obicei dăm noroc. Așa am făcut și acum.

Noroc la rose @ Marea Evadare în Dealu Mare
Noroc la rose @ Marea Evadare în Dealu Mare

Și în pauzele dintre vinuri, am zburdat liberi prin vie. Și nu numai. Gazdele lăsaseră câteva rânduri neculese. Așa că ne-am făcut de cap. Unii au mâncat din struguri, alții s-au mulțumit cu niște poze semi-artistice.

Bărbos gâdilând struguri
Bărbos gâdilând struguri

Am făcut, desigur, și o poză de grup. Și aia, tot artistică. Aproape toată gașca, căci unii se rătăciseră prin vie.

Bloggeri olteni la Domeniul Aristiței
Bloggeri olteni la Domeniul Aristiței

2. Dagon Wine

A doua oprire a fost la Crama Dagon Wine. Aici lucrurile au fost puțin mai non-conformiste. Acesta fiind stilul cramei, desigur. De la arhitectura locului, care avea un vibe mult mai „industrial”, până la modul de degustare.

Arhitectura "industrială" la Dagon
Arhitectura „industrială” la Dagon

La început, am fost primiți de asemenea cu câteva platouri cu mâncare. Și zacuscă. Pe care colegii mei au adorat-o.

Și am băut și niște vin, chiar dintr-un dozator. Și din sticle. Vinurile de la Dagon au denumiri specifice, ce urmăresc un tipar. Din gama lor avem Jar, Har, Clar și Cleștar. Vedeți un pattern?

Degustare la Crama Dagon din Dealu Mare
Degustare la Crama Dagon din Dealu Mare

Apoi am pornit la vizitat crama. Prima oprire a fost în sala mare, de depozitare. Unde am băut niște vin, direct de la sursă.

Apoi am mers în zona cu butoaie, unde se ține vinul în baric. Aici am mai degustat câteva vinuri și ne-am făcut poze cu un sombrero. Pentru că de ce nu?

Poze la Dagon
Poze la Dagon

Apoi am ieșit afară, la aer curat. Am luat o pauză, să ne reculegem gândurile. Să ne limpezim mințile. Înțelegeți voi.

Activitățile au variat, de la mângâiatul pisicilor autohtone, la datul în leagăne și mai multe poze în vie.

Bărbos și Moldoveancă în leagăn după câteva pahare de vin
Bărbos și Moldoveancă în leagăn după câteva pahare de vin

Apoi am pornit către surpriză Cramei Dagon. Și anume o hrubă foarte veche unde se țin și mai multe butoaie de vin. Și nu numai.

A fost foarte interesantă experiența, mai ales că înăuntru ne așteptă încă o surpriză. Mai mult alcool! Se nu era vin, ci un derivat al acestuia. Cred că i se zice vinars pe acolo. Nu tuturor le-a plăcut gustul. Mie mi s-a părut interesant.

3. Davino

Ultimul popas din acea sâmbătă a fost Crama Davino.

Crama Davino din Dealu Mare
Crama Davino din Dealu Mare

Crama Davino este situată într-un „high point” al zonei. Ceea ce îi oferă niste priveliști foarte drăguțe.

Peisaj la Crama Davino din Dealu Mare
Peisaj la Crama Davino din Dealu Mare

Noi am ajuns destul de tărziu, așa că am apucat să prindem apusul. Deja am pus prea multe poze în articolul ăsta, o să mai pun pe Instagram daca vrei să vezi mai multe. Poate.

În orice caz, am făcut și la Davino un tur ar cramei.

Butoaie de vin la Crama Davino
Butoaie de vin la Crama Davino

Este o cramă mult mai mare ca cele vizitate anterior. Au mult mai multe baricuri care și arată foarte interesant. Aparent au și ei un vin premiat, Flamboyant, pe care însă nu l-am degustat.

Masa de degustare la Davino - Evadare în Dealu Mare
Masa de degustare la Davino – Evadare în Dealu Mare

Când am ieșit din cramă, ne așteptau paharele pentru degustare. Am avut 3 vinuri albe, un rose și 3 vinuri roșii. Cred că am apucat să le degust pe toate. Spațiul unde am stat era relativ mic și nu ne-am putut îngrămădi toți acolo. Am ratat din cauza asta explicațiile vinurilor, însă veneam în mod constant să-mi fac plinul în pahar.

Vinuri degustate la Davino
Vinuri degustate la Davino

Concluzii la final de Marea Evadare în Dealu Mare?

Per total aș spune că a fost o experiență reușită. A avut și câteva minusuri, însă destule plusuri încât să facă tot efortul să merite. Asta a fost doar partea cu vizitatul cramelor, noi am mai petrecut timp extra prin Ploiești, dar cum ziceam, despre asta o să scriu alt articol.

Seara ne-am cazat la Hotel Plaisir, căci era prea tărziu să plecăm înapoi spre Craiova. Și despre asta, tot în articolul viitor. Deci, stai aproape!

P.S. Pozele din acest articol au fost împrumutate de la Daniel Botea și Gabi Rădoi.


0 comentarii

Lasă un răspuns

Substituent avatar

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.