Lacul Cinciș – Stațiune turistică de interes local – ce poți vedea și face prin zona Cinciș-Cerna din Hunedoara

Publicat de MarianBuzarnescu pe

Tot ajung #PrinHD și mereu găsesc locuri frumoase și aflu informații interesante. Zona Hunedoarei este într-o continuă dezvoltare și eu, datorită unei serii de întâmplări aleatorii, ajung să asist la aceste schimbări. Doar ce fusesem anul trecut prin Râușor, ce devine o stațiune de ski veritabilă. Dar asta era iarna. Acum deja a venit primăvară, mai e puțin până când termometrele ating iar 30-40 de grade. Deci e nevoie și de activități pentru vară. Din fericire, există și asta în Hunedoara: Lacul Cincis.

Lacul Cinciș reprezintă o destinație ideală pentru cei care doresc să se relaxeze în mijlocul naturii și să se bucure de diverse activități recreative. Am fost recent prin zonă și am străbătut lacul dintr-o parte într-alta, să văd ce activități și obiective se găsesc prin zonă.

Despre Lacul Cinciș –  stațiune de interes local

Recent, administrația locală a comunei Teliucu Inferior a obținut statutul de „stațiune de interes local” pentru zona Lacului Cinciș și împrejurimi. Această veste este benefică pentru întreaga comunitate și poate reprezenta un punct de plecare în promovarea zonei și a potențialului său.

Lacul Cinciș văzut de pe baraj
Lacul Cinciș văzut de pe baraj

Datorită peisajului său natural impresionant și a dotărilor oferite, Lacul Cinciș este o destinație apreciată de turiști, atât din România, cât și din străinătate. Pe malurile lacului sunt amenajate plaje, zone de camping, terenuri de sport și alte facilități recreative. De asemenea, zona este potrivită pentru activități precum pescuitul, drumețiile sau plimbările cu barca.

Lacul Cinciș este o acumulare artificială situată în județul Hunedoara, în apropierea localității Cincis-Cerna. A fost creat în anii ’70 prin amenajarea unui baraj pe râul Cerna, având ca scop producerea energiei electrice. Suprafața lacului este de aproximativ 88 de hectare, iar adâncimea maximă atinge aproximativ 18 metri.

Pe malul Lacului Cinciș
Pe malul Lacului Cinciș

În vecinătatea Lacului Cinciș se află și alte atracții turistice fascinante, cum ar fi Mănăstirea Prislop, Castelul Corvinilor, Cetatea Devei și multe altele.

Vizita la Baraj

Am menționat mai sus barajul. Cerna curge de la sud-vest spre nord/nord-est, de unde izvoraște ea din munți, se transformă în Lacul Cinciș la un moment dat, datorită barajului, după care își continuă drumul la nord, străbătând Teliucu Superior, orașul Hunedoara, Pestișu Mare și apoi se varsă în Mureș, și de acolo deja e altă lecție de geografie.

Pe acest baraj, ce reprezintă unul dintre capetele Lacului Cincis, am fost și noi să ne plimbăm puțin. Zic noi, că am fost cu mai mulți colegi de breaslă, nu m-am dus singur de nebun să inspectez barajul.

Baraj care este chiar impresionant. Nu pare chiar așa mare din poze, dar când ești pe el și privești în jos, iți dai seama că este un miracol al ingineriei. Mai ales dacă ai norocul să vezi alt om pe la baza lui, care pare cât o vrăbiuță de unde privești tu, de pe baraj.

Biserica Romano-Catolică Cinciș 

În celălalt cap al lacului, poți vedea rămășițele satelor ce erau în zonă, înainte de construirea barajului. Căci da, când apar baraje, dispar sate.

La începutul anilor 1960, comuniștii au decis să transforme o vale de la poalele Ținutului Pădurenilor, străbătută de râul Cerna, într-un lac de acumulare destinat alimentării orașului Hunedoara și combinatului siderurgic din municipiu. Atunci doua sate si patru catune (Cinciș, Cerna, Plosca, Balana, Moara Ungurului si Baia Craiului) au fost stramutate pe dealul Iuba pentru a face loc lacului de acumulare. Vreo 800 de locuitori din 205 de gospodării, mai exact. Și 4 biserici, pe lângă scoală, muzeul și casele localnicilor au fost înghițite de ape.

S-a demolat chiar și o biserică veche de vreo 600 de ani, ridicată în vremea lui Matei Corvin. Există și legende locale ce au apărut după demolarea acestei biserici. Dar nu dau prea multe din casă, mai bine mergi și descoperă singur. Din acea biserică au rămas doar câteva ruine și turla, ce se vede când nivelul apei este scăzut.

Din cele 4 biserici menționate, una era romano-catolică, iar restul ortodoxe. Cea romano-catolică a rămas în picioare. Este abandonată, ce-i drept, dar se poate vedea la celalalt capăt al lacului Cincis. Chiar s-a amenajat un spațiu pe malul lacului, de unde o poți admira.

Cinciș-Cerna, Teliucu Inferior si imprejurimi

Stai liniștit, oamenii care au fost strămutați în noul sat Cinciș-Cerna, nu au rămas fară biserică. În prezent au o biserică chiar impunătoare: Biserica Pogorârea Sfântului Duh, Cinciș-Cerna, ce veghează asupra locuitorilor de pe cel mai înalt deal din sat.

Din nefericire, era închisă, și nu am putut intra să văd cum arată și pe interior. Eram doar în trecere, oricum, nu asta era obiectivul.

În vizită spre Teliucu Inferior, unde am și stat pe parcursul vizitei în zonă. Acesta a fost un oraș minier, și ne-am oprit să vedem și fosta mină de aici. Mina ce acum este acoperită de apă, formandu-se Tăul Teliucului.

Cică este foarte adâncă aceasta apă, și periculoasă, deoarece „malurile” sunt instabile. Însă, am aflat că există un proiect și pentru a reabilita această zonă și a consolida malurile.

De altfel, în zona Teliucului Inferior se întâmplă multe. A apărut un drum nou, că să nu mai fii nevoit să ocolești până la Hunedoara dacă vrei să vizitezi zona. Se face o zonă de picnic cu peisaj panoramic. Și ceva cu dealurile une au fost depozitate resturile exploatării miniere din zonă. Dealuri care arată mișto, că un peisaj din Dune. Dar nu am fost destul de aproape că să le pozez.

Mai multe obiective #PrinHD

Pe malul Lacului Cinciș ziceam că sunt multe pensiuni, restaurante și zone de camping. Am intrat și noi la Camping Aventura să inspectăm locul. Au căbănuțe de închiriat, piscină, bar, zonă de camping, presupun că și ceva restaurant, însă nu era deschis publicului încă. Nu a început sezonul. În schimb am găsit niște pisici foarte prietenoase.

Pare un loc bun de relaxare. Eu mai fusesem prin zona Lacului Cinciș și am stat la un moment dat chiar pe malul lacului. Sunt multe obiective turistice în apropiere. Sunt multe obiective turistice în Hunedoara în general. Recomand o vizită, Eu sigur mai revin #PrinHD!

#PrinHD este un eveniment organizat de Călin Bobora și Vila Poarta Soarelui. Ne sunt alături prietenii noștri de la cramele Chateau Cristi, cu minunatele lor vinuri, cei de la Restaurant/Pensiune *La Vilă* și Restautant/Pizzerie *Napoli* cu ale lor bucate alese. Partener al acestei acțiuni de promovare, autoritățile locale ale comunei Teliucu Inferior prin comitetul de acțiune al Stațiunii de Interes Local *Cinciș-Cerna*


0 comentarii

Lasă un răspuns

Substituent avatar

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.