Liliac – The wine of Transylvania – Degustare de vinuri din Transilvania

Publicat de MarianBuzarnescu pe

Titlul de „Vin al Transilvaniei” a.k.a. „Wine of Transylvania” este purtat de Crama Liliac. Și l-au asumat, zic eu că pe bună dreptate. Chiar dacă celelalte crame din zonă nu sunt prea fericite cu asta. Și chiar dacă Liliac este un nume relativ nou pe piața vinurilor, crama fiind înființată în 2010. Eu zic (după ce am avut plăcerea să mă cunosc cu vinurile lor) că își merită pe deplin titlul de „Wine of Transylvania”.

De ce Wine of Transylvania?

Alfred Michael Beck este un arhitect austriac, care s-a îndrăgostit de România. A văzut în țara noastră oportunități și potențial. A fost atras de frumusețea și biodiversitatea țării noastre, așa că de prin 2006 a început să investească pe teritoriul ei. În 2010, la îndemnul unui partener, cumpără o vie tânără, în Batoș, jud. Mureș. De acolo aveea să apăra Liliac-The Wine of Transylvania. Momentan domeniile Liliac sunt compuse din 38 ha la Batoș și 14 ha la Lechința. Și cu toate astea abia fac față cererii. După ce am gustat câteva din vinurile lor, am înțeles de ce.

Branzeturi cum se…cuVin #25 Cu Liliac – The Wine of Transylvania

Am avut plăcerea să îmi scald papilele gustative în cel mai bun vin al Transilvaniei la o degustare marca Brânzeturi cum se…cuVin, organizată de Asociația Bloggerilor Olteni și DictionarCulinar.ro. Vinurile ne-au fost prezentate de Miron Radic, CEO Liliac și de somelierul Florentin Picu. Iar brânzeturile din gama Delaco, ca de obicei, au fost atent alese și asociate cu vinurile aferente de către Alin Sintimbrean.

Degustarea cu numarul 25 a fost plină de surprize și premiere

Nu știu dacă a fost cu premeditare sau doar întâmplare, dar s-a nimerit ca 25 să fie un număr special. La 25 parcă era nunta de argint? Totuși, 25 de degustări trebuie să vă zică ceva: bloggerilor olteni le place vinul. Și s-a nimerit ca la 25 să avem parte de mai multe surprize. Prima fiind că am făcut o degustare oficială cu vinuri din Transilvania. Ba chiar cu „The Wine of Transylvania” dacă îmi permiteți. A doua surpriză a fost că… am degustat 9 vinuri. Da. Nouă vinuri. Nouă vinuri de nota 10. E un record, pentru mine personal, să degust atâtea vinuri într-o singură seară. Și știu că calitate nu cantitate. Dar noi le-am avut pe ambele.

Dar înainte să întru în brânză… și vin… să vă zic de locație. Locația nu a fost o premieră. A fost a două oară când facem o degustare la Hotel Boutique Five Continents. Știți voi, locația aia extrem de fancy cu harta Middle Earth-ului pe pereți de care v-am povesit și la degustarea trecută. Ei bine, ne-a plăcut așa mult, încât am decis să revenim. Nu de alta, dar „The Wine of Transylvania” avea nevoie de un local pe măsură, nu? Având în vedere că seara a fost lungă și plină de vinuri aromate, am zis să facem o aroganță și să și mâncăm ceva, pe lângă brânzeturi. Așa că pe la jumatea degustării, am luat o pauză de masă. Eu mi-am luat un Piept de pui quatro formaggi. Adică din ăla cu sos de brânză, că să nu mă îndepărtez foarte mult de la tematica serii. A fost foarte bun.

Pui Quatro Formaggi la Hotel Boutique Five Continents
Pui Quatro Formagi la Hotel Boutique Five Continents

Dar să ne intorcem la vinurile noastre

Care este cel mai „Wine of Transylvania”?

Nu mi-a plăcut să-mi aleg un preferat. De data asta a fost cu atât mai greu. Atâtea vinuri. Atâta diversitate. Și cu toate astea… toate au fost excelente. Ăștia de la Liliac, chiar dacă sunt „tineri”, știu ce fac. Și că să vă zic ceva, eu prima dată când am auzit de crama Liliac, m-am gândit la floarea aia drăguță și parfumată. Am fost surprins să aflu că, de fapt, și-au luat numele de la animalul ăla mai puțin drăguț și… probabil nu la fel de parfumat? Nu știu, nu am mirosit nici un liliac zburător până acum. Anyways, au vrut un simbol care să spună „Transilvania” dar să nu fie supra-folosit. Cum e Dracula. Sau vampirii. Deci au ales the next best thing. Și se pare că liliecii au un rol important în podgorie: apără strugurii de insecte și dăunători. Știți voi, mâncându-le. Nu-i așa că brandul ăsta devine din ce în ce mai badass?

Vin Marian, vorbește de vin…

Scuzați, mai băț câmpii uneori. Cum ziceam: nouă vinuri. Și aici au fost câteva premiere. Am început cu un Sparkling by Liliac acompaniat de Brie – Ile de France și crackers. Apoi au urmat câteva vinuri albe: Liliac – Fetească Albă 2017 cu Camembert Delaco și struguri albi; Liliac – Sauvignon Blanc 2017 și Telemea de capră Delaco făcută într-o cremă foarte reușită cu canape, unt și mărar de către Alin; Liliac – Chardonnay 2017 cu Havarti Delaco D’Exceptie și pere. Apoi un rose foarte aromat: Liliac – Rosé Pinot Noir 2017 în combinație cu Brie au bleu – Ile de France și struguri roz.

Apoi au început surprizele. Asta pentru că, până la Liliac, în zona respectivă nu se făceau vinuri roșii. Asta din cauza climei și a solului sau ceva. Nu sunt chimist să știu exact. Dar… nu se făceau. Dar cei de la Liliac au vrut să demonstreze că nimic nu e imposibil. Așa că… au făcut și vinuri roșii. Așa a apărut Titan, care cică ar fi cel mai scump vin din România. Din nefericire, nu am apucat să îl degust. Fiind ediție limitată. Și știți voi, foarte scump. Oi fi eu drăguț, dar nici să-mi dea lumea să degust vin în sticlă placată cu platină. Aaanyways…

Am degustat totuși două vinuri roșii: Liliac – Fetească Neagră 2017 cu Irish Chedar Delaco D’Exceptie și Private Sélection by Liliac – Pinot Noir 2015 (care este al doilea cel mai scump vin al lor, aparent) cu Gouda Delaco D’Exceptie. Pentru o zonă în care nu se fac vinuri roșii de obicei, au fost niște vinuri roșii foarte bune. Și se pare că am fost cuminte, că am avut norocul să câștig unul dintre ele. Nu de alta, dar voiam să îl am la îndemână în caz că se găsește cineva să mai zică că nu se fac vinuri roșii bune în Transilvania.

Eu, câştigând Liliac – Fetească Neagră 2017 + Irish Chedar Delaco D’Exceptie

Și cum de obicei cei mai bun se păstrează la sfârșit…

Ultimele două vinuri au fost mai speciale. Nu mai băusem până acum genul ăsta de vinuri. Nici nu le-aș fi zis că-s vinuri, dacă nu știam. Primul a fost Liliac & Kracher – Transylvanian Ice Wine 2016 combinat cu Grana Padano Delaco D’Exceptie și miere. Un vin care necesită multă răbdare și condiții meteo favorabile. Mai exact șapte zile consecutive de îngheț. Astfel strugurii rămân doar cu cele mai bogate zaharuri, rezultatul fiind un vin foarte dulce și aromat. La fel este și Liliac – Nectar of Transylvania 2016, doar că aici nu se așteaptă după mofturile iernii. Strugurii Muscat Ottonel sunt selectați cu atenție și culeși toamna târziu. Apoi sunt lăsați pe rogojini, peste iarna blândă transilvăneană, unde acumulează cu grijă zahăr și arome. Apoi sunt presați, iar rezultatul este un nectar dulce, demn de zei. De unde și numele, bănuiesc. A fost asociat cu Roquefort, o brânză semi-tare cu mucegai albastru, preparată din lapte de oaie, nepasteurizat. Roquefort are un gust puternic, picant, intens și o textură lucioasă, umedă și ușor sfărâmicioasa. Legenda spune că un păstor care își mânca liniștit prânzul ce consta în pâine și brânză de oaie, a văzut în depărtare o fată. Evident că lucrul normal de făcut a fost să își ascundă mâncarea într-o peșteră și să plece după ea. Întorcăndu-se după câteva luni (probabil fetele erau rare în zona aia, nu știu), a constatat că brânza de o lăsase în peșteră se transformase în Roquefort. Nu știu cât deveritabila e legenda asta, dar mie mi-a plăcut foarte mult. Alin a reușit, ca de obicei, să găsească brânza potrivită care să se îmbrățișeze cu nectarul asta minunat de la Liliac. Și dacă nu v-ați dat seama, asta a fost combinația mea preferată a serii. Roquefort și Nectar of Transylvania. The true „Wine of Transylvania”.

Având în vedere că a fost ultima degustare a verii, sunt fericit că a fost una memorabilă. Vinul divin, probabil acelas nectar îl beau și zeii din mitologia greacă, brânza nobilă mă duce cu gândul la aristocrație. Împreună sunt o comoară pe care mă bucur că am descoperit-o.


0 comentarii

Lasă un răspuns

Substituent avatar

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.