Mamma Mia, musicalul de poveste vine la Craiova de sarbatori

Publicat de MarianBuzarnescu pe

Ați fost vreodată la un musical? Că eu nu. Deși, mereu am vrut, de când am auzit de Broadway de prin filmele americane. Iar acum voi avea în sfârșit ocazia să merg la unul. Un musical de excepție, chiar: Mamma Mia.

  • Când: pe 23 Decembrie, la ora 19:00;
  • Unde: la Sala Polivalentă din Craiova;
  • Cu cine: cu familia și prietenii.

UPDATE: Dacă vrei să câștigi un bilet la musicalul Mama Mia de pe 23 Decembrie, am făcut eu un concurs aici.

Ce este Mamma Mia și de ce mă bucur că vine la Craiova?

Musicalul Mamma Mia este unul excepțional. A fost lansat la Londra în 1999, în West End și apoi în Statele Unite ale Americii. Dramaturga Catherine Johnson și producătoarea Judy Craymer au creat acest spectacol inspirându-se din cântecele foștilor membri ai formației ABBA. Titlul musicalului este bine cunoscuta melodie „Mamma Mia”, lansată în 1975. Musicalul a devenit al 8-lea cel mai longeviv de pe Broadway și al 9-lea show din toate timpurile, cu 5.124 de reprezentații. Dacă astea nu sunt cifrele unui musical de succes, nu știu ce sunt.

Pe lângă „Mamma Mia” ne vom putea bucura și de „Super Trouper”, „Lay All Your Love on Me”, „Dancing Queen”, „Knowing Me, Knowing You”, „Take a Chance on Me”, „Thank You for the Music”, „Money, Money, Money”, „The Winner Takes It All”, „Voulez-Vous” și „SOS”. Iubitorii formației ABBA nu pot rata acest musical.

Chiar mai multe numere impresionante despre Mamma Mia

Mamma Mia a fost tradus în 26 de limbi: germană, japoneză, olandeză, koreană, spaniolă, suedeză, rusă, norvegiană, italiană, daneză, franceză, portugheza, mandarină, maghiară, cehă, poloneză, sârbă, croată, slovenă, islandeză, estonă, greacă, slovacă, finlandeză, română și bulgară. Aa vut un real succes de-a lungul timpului, cucerind întreagă lume fiind urmărit de 60 de milioane de oameni din 50 de țări.

Pentru că a avut succes de-a lungul timpului, povestea a fost adaptată și pe marele ecran în 2008, cu actorii Meryl Streep, Amanda Seyfried, Pierce Brosnan, Colin Firth și Stellan Skarsgard, iar în 2018 a fost lansat și cel de-al 2 lea film Mamma Mia.

În 2018, musicalul Mamma Mia se joacă în limba română la București, Iași, Bacău și Craiova. Deci avem ocazia sa ne bucurăm de un spectacol cu artiști și dansatori distinși, chiar in orașul nostru.

Iată distribuția musicalului Mamma Mia:

  • Donna Sheridan – Loredana / Mirela Vaida,
  • Sophie Sheridan – Ana Munteanu / Bianca Purcărea,
  • Sam Carmichael – Cornel Ilie / Ciprian Teodorescu / Aurelian Temișan,
  • Harry Bright – Horia Brenciu / Ernest Fazakas,
  • Bill Austin – Adrian Nour,
  • Tanya – Ioana Sihota (Jazzy Jo) / Anca Țurcașiu,
  • Rosie – Ecaterina Ladin / Anca Sigartău,
  • Sky – Silviu Mircescu / Sebastian Seredinschi,
  • Ali – Cristina Danu.

Iar dansatorii vor fi:

Imagini din musicalul "Mamma Mia"
Imagini din musicalul „Mamma Mia”
  • Bogdan Boantă,
  • Erik Bubui,
  • Lilian Cărăuș,
  • Tatian Gavrilă,
  • Andra Gheorghe,
  • Valentina Hainăroșie,
  • Flavia Mihasan,
  • Marius Moldovan,
  • Svetlana Neagu,
  • Roxana Niculae,
  • Izabela Olariu,
  • Vladimir Palamarciuc,
  • Bianca Patriche,
  • Dan Rima,
  • Alexandru Săndulescu,
  • Irina Strungareanu,
  • Florin Tănase,
  • Silvia Uceanu.

Ce mai așteptați? Hai de luați bilete!

Pentru primii spectatori, promoția „Friends and Family Package” are o reducere specială de 20%, până pe 15 noiembrie 2018. Este cadoul perfect pentru cei dragi în pragul sărbătorilor de iarnă.

Nu uitați, spectacolul este pe 23 decembrie, la Sala Polivalentă din Craiova, iar biletele se pot cumpăra online de aici.

Eu mă duc, ceea ce vă doresc și vouă. Vizionare plăcută!

Afis Mamma Mia
Afis Mamma Mia

Pssst! Descoperă alte evenimente mișto la care am participat prin categoria de evenimente a blogului!


1 comentariu

CONCURS! Câștigă bilete pentru Mama Mia, musicalul care vine la Craiova pe 23 Decembrie · 19/12/2018 la 14:13

[…] stați? Scuzați, nu am vrut să sune așa rău. În orice caz, puteți citi articolul meu trecut despre Mama Mia. În caz că știați, ați apucat să vă luați bilete pentru Mamă […]

Lasă un răspuns

Substituent avatar

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.