Paso Doble – piesă teatru pusă în scenă la Craiova

Publicat de MarianBuzarnescu pe

Azi vorbim de Paso Doble, nu dansul ci piesa de teatru. Care este o piesă de teatru scrisă de-un român, chiar consătean cu mine, de aici de la Craiova. Dar nu vă lașați păcăliți de nume, nu este o piesă de teatru despre dans, ci despre problemele din societatea modernă cu care se confruntă adolescenții zilelor noastre. Dar despre asta vă zic mai jos.

Întăi vreau să vă zic câte ceva despre omul care a scris-o, că suntem prieteni. Și probabil ați mai auzit de el dacă ați citit articole mai din urmă de pe blogul ăsta. Sau dacă mă urmăriți pe social media. Sau podcast. Și în caz că nu v-ați prins, este vorba de Cristi Nedelcu. Cristi este scriitor, jurnalist, blogger și doctor în bancuri. Și astea sunt doar câteva din chestiile la care se pricepe. Mie-mi place să îl numesc „un om de cultură”, fiindcă are mult mai multe la activ la capitolul asta decât mine, și nu doar datorită vârstei. În caz că vreți să-l cunoașteți mai bine, l-am avut invitat la podcastul Comentarii Bărboase, unde am vorbit fix despre lucrurile astea. Cultură, teatru, cărți. Și bancuri. Omul are doctorat în bancuri. Cât de tare e asta? Și am vorbit despre cărțile scrise de el, nu orice cărți. Despre Graffiti am și scris o recenzie. Urmează să scriu și despre Cimitirul Trandafirilor, pe care am citit-o de ceva luni, dar nu s-au aliniat încă planetele să termin recenzia. Dar divagăm. Azi voiam să vă transmit faptul că domnu’ Cristi a scris și o piesă de tratru, care urmează a fi pusă în scena și la Craiova.

Paso Doble – pusă în scenă la Craiova la Teatrul Marin Sorescu

Zic și la, pentru că piesa și-a făcut deja debutul vara trecută, la Rm. Vălcea. Însă eu eram plecat prin țări străine și nu am putut participa la premieră. Însă, din fericire, am ocazia să o văd la Craiova, la Teatrul Marin Sorescu.

Unde? La la Teatrul Marin Sorescu.

Când? Marți, 12 aprilie, AC/DC. Ora 19:00.

Adică anu’ curent după Cristos. Adică săptămâna viitoare, în caz că încă aveți dubii. Detalii, mai jos.

Paso Doble de Cristi Nedelcu la Craiova
Paso Doble de Cristi Nedelcu la Craiova

Ca să vă faceți o idee, Paso Doble este o piesă ce se învârte în jurul relației dintre un psiholog și o pacientă care se confruntă cu oarece probleme. În rolul principal, Amalia (interpretată de Teodora Colt) este o studentă la psihologie ce face un studiu despre persoane care au avut tentative de sinucidere. Astfel o întâlnește pe Lucia (Oana Marcu), care ajunsese internata într-un sanatoriu psihiatric după o tentativă de sinucidere cauzată de bully-ing. Iar în urma discuțiilor, amândouă ajung să-și pună întrebări existențiale. Pe scenă vă mai fi și Gabriela Porumbacu, în rolul mamei Amaliei.

Paso Doble pus în scenă
Paso Doble pus în scenă

Regizor este Constantin Florescu, pe care este posibil să-l fi văzut pe la televizor prin filme sau seriale. Dar acum vom vedea și prestația lui din spatele scenei.

Mai multe detalii despre Paso Doblo puteți găsi pe evenimentul de Facebook. Sper că v-am stârnit interesul și ne vedem la Teatrul Marin Sorescu, pe 12 Aprilie, de la ora 19:00. Voi reveni cu recenzia aferentă, după ce văd piesa.


0 comentarii

Lasă un răspuns

Substituent avatar

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.