S-a deschis Jack’s Burger la Craiova

Publicat de MarianBuzarnescu pe

Jack! Jack, come back! Stai, am greșit Jack-ul. Azi vă voi povesti de Jack’s Burger, un nou restaurant care s-a deschis de curând la Craiova. Oamenii ăștia se lăudau că au „best burger in town”, iar eu, că un expert culinar ce sunt, a trebuit să mă duc să mă conving personal.

Am fost chiar la deschidere, care a fost pe 10 noiembrie, deci pot să mă laud că am fost printre primii clienți. Dar înainte să vă zic dacă într-adevăr fac cel mai bun burger din oraș, am să vă zic câteva chestii relevante despre Jack’s Burger.

Jack’s Burger este strategic poziționat în food court-ul din ElectroPutere Parc Mall, Craiova, pentru referințe ulterioare. Este primul restaurant din franciza asta care s-a deschis în România. Take that, rest of Romania! Deși Jack’s Burger e un brand relativ nou pe piață, primul restaurant deschizându-se in 2013, se bucură de o popularitate destul de mare. Asta pentru că știu ce fac, zic eu. Folosesc numai ingrediente proaspete, își fac singuri chiflele, după o rețetă proprie, folosesc carne de calitate. Partea mișto este că poți să vezi „live” cum ia naștere burgerul tău. De la modelarea chiftelei, până la înfigerea scobitorii, totul se petrece chiar sub ochii tăi și ai celorlalți clienți care salivează lângă tine în timp ce își așteaptă comanda. Se pune accent pe prospețime și pe calitate, deci din punctul meu de vedere, Jack’s Burger primește câteva puncte în plus față de alte restaurante similare.

Revenind la vitele noastre, făcute chiftele și puse între chifle, hai să vă zic și despre mâncare, că până la urmă asta e important la un restaurant. După cum probabil v-ați dat seama din nume, și motto, specialitatea lor sunt burgerii. Burgeri veritabili, tradiționali. Ca la mama lor în Texas. Așa că desigur, am încercat cea mai „generică” chestie de pe meniu, un burger, cu cartofi prăjiți desigur.

Jack's Burger and Fries
Jack’s Burger and Fries

Și după cum puteți observa, nu am avut răbdare să îi fac poză înainte să iau o mușcătura zdravănă din el, așa bine mirosea. Pot să confirm, în calitate de expert culinar auto-certificat, că a fost cel mai bun burger pe care l-am mâncat până acum. Ar fi fost aproape perfect, dacă in loc de muștar puneau sos de barbeque, dar hey, nu le poți avea pe toate. Au în meniu varianta „challenge”, care-i mai mare, și are sos de barbeque. O să revin cu forțe proaspete să o încerc și pe aia, că mi-a făcut cu ochiu’.

Și da, au și alte chestii în meniu, cum ar fi costițe, câteva feluri de cârnați, au și preparate cu pui și pește. Deci au chestii pentru toate gusturile. Mai puțin pentru vegani. Dar oricum veganii nu au drepturi, so…

Cârnații lui Jack
Cârnații lui Jack @ Jack’s Burger

Cam asta a fost experiența mea la deschiderea primului Jack’s Burger din România. M-am simțit că un american, pentru câteva minute. Atmosferă bună, mâncare bună, ce ți-ai putea dori mai mult? Eu am să mai merg pe acolo, recomand! Jack’s Burger, burgeri așa proaspeți că aproape le poți auzi mugetele!

Aruncă un ochi pe blog să vezi pe unde mai mănânc.


0 comentarii

Lasă un răspuns

Substituent avatar

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.