Events
La Salina & Delaco @ Restaurant Viena – vinuri și brânzeturi asociate
Ediția 28 a Brânzeturi cum se…cuVin a adus vinurile de la Crama La Salina, alături de brânzeturile Delaco spre a fi degustate de bloggerii olteni.
Ediția 28 a Brânzeturi cum se…cuVin a adus vinurile de la Crama La Salina, alături de brânzeturile Delaco spre a fi degustate de bloggerii olteni.
Asta a fost ultima degustare pe anul asta, din nefericire. Din fericire a fost cu Casa de Vinuri Cotnari, care au fost foarte generoși și ne-au lăsat să degustăm 6 vinuri minunate, împerecheate ca de obicei cu brânzeturi de la Delaco.
Titlul de „Vin al Transilvaniei” a.k.a. „Wine of Transylvania” este purtat de Crama Liliac. Și l-au asumat, zic eu că pe bună dreptate. Chiar dacă celelalte crame din zonă nu sunt prea fericite cu asta. Și chiar dacă Liliac este un nume relativ nou pe piața vinurilor, crama fiind înființată Citește mai mult…
Poate unora li se pare ciudat, însă pe mine m-a gandilat pe glandă pineală când am aflat de o cramă aflată sub brand-ul „Dealurilor Păgâne”. Mă refer desigur la Crama Dobra Wine și gama lor Pogany, pe care am avut ocazia să o descopăr la o degustare. Degustare de vinuri și Citește mai mult…
Primăvară, soare, floricele, căldură, stradă. Aveți și voi ferestre, nu? Vinuri, brânză, degustare? Ca în fiecare lună! De data asta, degustarea marca Asociația Bloggerilor Olteni și dictionarculinar.ro a avut ca protagoniști vinurile de la Crama Rotenberg, în asociere cu nelipsitele brânzeturi de la Delaco cu care suntem deja obișnuiți. Și Citește mai mult…
Hey… Heeey! Ghiciți ce am mai făcut eu. Da. Am fost iar la degustare. Cred că ar trebui să îmi rebrenduiesc blogul că în ultima vreme numai despre asta scriu. Dar ce să și faci? Dacă nu-mi mai vine să mă plâng despre societate și femei… Aaaanyways, eveniment, degustare, Brânzeturi cum se Citește mai mult…
Ce să vezi, iar am fost la o degustare de vin și brânzeturi. Cu toții avem nevoie de hobby-uri, nu? Printre ale mele se regăsesc mâncarea și alcoolul de calitate, cum e vinul. Deci nu-i de mirare că degustările organizate de Asociația Bloggerilor Olteni și DictionarCulinar.ro sunt printre evenimentele mele Citește mai mult…
Până acum, dacă auzeam ceva de colocviu, mă gândeam la liceu, la perioada aia dubioasă din viața mea, când eram tânăr și naiv. La orele de română de la care chiuleam, de unde și pasiunea mea pentru scris articole semi-amuzante pe blog. Dar acum, când aud colocviu, o să mă Citește mai mult…
Ultima zi de vară m-a prins la o degustare din seria Brânzeturi cum se… cuVin, așa cum v-am obișnuit, evenimente organizate de Asociația Bloggerilor Olteni și DictionarCulinar.ro. De data aceasta am avut alături 4 vinuri din gama Budureasca, asociate cu nelipsitele brânzeturi și fructe de sezon, pentru aceleași combinații spectaculoase. Citește mai mult…
Din seria degustărilor de vin marca Asociația Bloggerilor Olteni si DictionarCulinar.ro, am participat recent la a 16-a ediție a Brânzeturi cum se… cuvin. De data asta am fost la Craft, un local super, super de la noi din Craiova. Vinul ni l-au adus prietenii noștri de la Avincis (o să va zic mai jos de ce sunt prietenii noștri) iar brânzeturile că de obicei au fost puse pe mesele noastre de Delaco.
Mă întreabă lumea în ultima vreme „Bărbosule, da’ tu chiar ești așa, cu vinurile?”, evident datorită participării mele la degustări de vin din ultimul timp. Ce aș putea zice? Nu mă consider ceva „expert” în domeniul ăsta, cel puțin nu încă, dar pentru moment e un hobby destul de frumos.
E probabil una dintre cele mai relaxante activități sociale pe care le poți face. Unii preferă pescuitul, eu cred că e mai relaxantă o degustare de vin. Pentru că oricât de mult te-ai certa cu peștele că nu mușcă, sau cu prietenii tăi cu care ai ales să mergi la pescuit, devine plictisitor la un moment dat. Și da, am fost și la pescuit de câteva ori, în tinerețile mele. Și m-am plictisit. În schimb, la o degustare participă mai mulți oameni, pe care poate nu îi cunoști foarte bine în prealabil. Deci socializare în plus. Și fiind la o degustare, având obiectu’ muncii în față, ai din start un subiect de discuție de la care să pornești. Că eu mai am tendințe din astea antisociale uneori.
(mai mult…)Unii oameni duc o viață grea. Nu și eu, dar unii oameni. Eu m-am învățat să merg pe la degustări de vinuri. Am fost recent la o degustare cu vinuri de la Crama Mennini și brânzeturi Delaco. ȘI pot spune că mi-a plăcut ce am degustat. Toate degustările astea la Citește mai mult…
Salutare dragi iubitori de barbă, ce mai faceți? Eu bine, mulțumesc de întrebare. Am fost recent la încă o degustare de vinuri, la Banu Mărăcine de data asta. Desigur că și de această dată am avut parte de o experiență inedită, cu bune și cu rele. Și o să vă povestesc și vouă.
Banu Mărăcine este un fel de stațiune combinată cu cramă, unde se fac evenimente și…chestii. Nu știu exact, în afară de faptul că am auzit de „Banu Mărăcine” ca punct de reper, asta a fost prima mea interacțiune cu locația aia. Pentru că pe la noi prin sat nu prea se promovează locații interesante, cu însemnătate istorică. Dar fie, las comentariile de genul pentru arte articole, asta ar trebui să fie unul fericit.
(mai mult…)Mereu am fost intrigat de ideea „degustărilor” de brânzeturi și vin. Am văzut mereu prin filme astfel de evenimente și mi s-au părut ceva „fancy„, ceva ce fac „adulții din high-class„, că să zic așa. Păi da, asta era de mult, în tinerețile mele, înainte să-mi dea barba. Nu mă așteptăm totuși să iau parte la un astfel de eveniment prea curând, dar iată că, blogger fiind, astfel de oportunități ți se ivesc, așa că am putut să bifez asta de pe „bucketlist” la doar 23 de ani.
Pasiunea mea pentru alcool este destul de cunoscută, adică multă lume știe că am fost „Whisky Expert” și că sunt trecut pe un oarecare top de „băut viteză” într-un bar din orașul meu. Dar cu vinul nu prea am avut de-a face decât ca simplu băutor ocazional, până de curând. Nu prea multă lume știe însă despre interesul meu față de brânzeturi. Deci o degustare de vin și brânzeturi pentru mine este de vis. Și mă bucur că am putut să particip la una.
(mai mult…)