Târgul de Turism al Olteniei 2020 pentru cei pasionați de călătorii și nu numai

Publicat de MarianBuzarnescu pe

Poate că asta vine ca o surpriză pentru voi, dar mie îmi place să călătoresc. Nu știu dacă m-a dat de gol secțiunea de travel a blogului. Dar da, îmi place să mă plimb. Că oricărui alt om normal, probabil. Tocmai de asta sar la orice ocazie am să fac o călătorie. Chiar dacă nu le documentez pe toate. În ultimii ani chiar am început să călătoresc mai des. Este un lucru pe care mi l-am propus, din mai multe motive. Deci va imaginați că Târgul de Turism al Olteniei este un eveniment care mă interesează, de asta am și zis să scriu despre el, că poate vă interesează și pe voi.

Târgul de Turism al Olteniei va avea loc între 6 și 8 Martie, la Centrul Multifuncțional Craiova. Vor fi acolo multe standuri pentru iubitorii de călătorii și nu numai. Eu personal vreau să descopăr ce oferte vor fi expuse. V-am zis, mi-am propus să călătoresc mai mult. Poate prind vreo ofertă mișto. Dar pe lângă ăsta, la TTO(cum îi mai zic prietenii) vor fi standuri adresate tuturor. Va las mai jos mai multe informații.

Târgul de Turism al Olteniei
Târgul de Turism al Olteniei

La ce să vă așteptați de la Târgul de Turism al Olteniei?

Tragul de Turism al Olteniei este 2 in 1:

  • Târgul de Turism al Olteniei ediția a V-a-un eveniment dedicat industriei turismului, la care vor fi invitați proprietari și manageri de hoteluri și pensiuni din Craiova și din alte zone ale Olteniei; dar și proprietari locali de restaurante, baruri, cafenele și cofetării;
  • HoReCa EXPO OLTENIA ediția a IV-a-expoziție pentru horeca.
HoReCa EXPO OLTENIA
HoReCa EXPO OLTENIA

Consiliul județean Gorj și Asociația Acasă la Brâncuși vor pune în valoare măiestria meșterilor populari. Iar CJ Vâlcea și Centrul de Informare ne invită să descoperim produse tradiționale. Cum mie îmi place mâncarea, de orice fel o fi ea, abia aștept. Am înțeles că și Golden Brau, un alt partener al târgului are surprize pentru participanți. Deci o să-mi las mașină acasă. Și desigur vor fi mai multe surprize pe care le veți descoperi la fața locului.

Vor fi prezente cele mai mari agenții din Oltenia:

  • Star Tours,
  • Tropical Tour,
  • Oltenia Tour,
  • Wuvam Tour,
  • Duo Travel,
  • Gorj Turism.

Hotelurile din Craiova și Oltenia care sunt prezente:

  • Ramada Plaza Craiova,
  • Hotel Splendid Craiova,
  • Bacolux Hotels:
    • Afrodita,
    • Diana – Herculane,
    • Craiovita Hotel & Events- Craiova.

Desigur, mai multe informații puteți găsi pe site-urile oficiale targdeturismoltenia.ro și horecaexpooltenia.ro. La fel și pe evenimentele de Facebook aici și aici.

Despre edițiile trecute

Trebuie să recunosc că pentru mine asta va fi prima ediție a Târgului de Turism al Olteniei la care particip. Pe celelalte ediții le-am ratat, fie pentru că nu știam de ele, fie pentru că eram ocupat cu alte treburi. Anul trecut spre exemplu, în 2019, au fost prezenți peste 4000 de vizitatori și peste 80 de firme. Am să vă las mai jos filmulețul oficial realizat despre ediția trecută:

Iar în caz că sunteți interesați de mă multe păreri despre Târgul de Turism al Olteniei și informații despre edițiile anterioare, puteți citi articolul colegului meu de blogosferă Daniel, care a scris și despre edițiile trecute.

În concluzie, treceți-vă în calendar evenimentul ăsta minunat: 6-8 Martie 2020. Și faceți-vă timp să mergeți la Centrul Multifuncțional Craiova, să descoperiți surprizele din cadrul Târgului de Turism al Olteniei. Eu o să fiu pe acolo mai mult ca sigur!

Descoperă alte evenimente mișto la care am participat prin categoria de evenimente a blogului!


0 comentarii

Lasă un răspuns

Substituent avatar

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.